Încă un "tricolor" are probleme medicale, înainte de România - Columbia
articol scris de Digi Sport24.03.2024, 09:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România se pregătește de EURO 2024, după ce a terminat grupa de calificare pe prima poziție. Chiar dacă primul meci de pregătire nu a lăsat impresii prea bune, ”Tricolorii” se pot revanșa împotriva Columbiei, în următorul amical.
Partida amicală dintre România și Irlanda de Nord s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Florin Tănase are probleme medicale înaintea jocului de la Madrid
Odată încheiată întâlnirea cu Irlanda de Nord, selecționerul Edi Iordănescu a început să se gândească la amicalul România - Columbia, programat pe 26 martie, 21:30. Jucătorii naționalei au efectuat un antrenament înainte de meciul care se va disputa la Madrid.
Florin Tănase a ieșit la antrenamentul de sâmbătă alături de coechipierii săi și era într-o formă foarte bună. Cu toate acestea, Tănase a resimțit dureri musculare în timpul ședinței de pregătire.
- Florin Tănase nu a jucat niciun minut în partida de pe Arena Națională în care ”tricolorii” au terminat la egalitate, scor 1-1, cu reprezentativa Irlandei de Nord
Situația fotbalistului va fi evaluată cu exactitate duminică, 24 martie. Tot atunci se va lua o decizie dacă el va fi apt sau nu pentru întâlnirea împotriva Columbiei, potrivit Fanatik.
Tricolorii fac antrenamentul oficial în baza de pregătire a lui Real Madrid
Naționala României va pleca duminică la Madrid, unde va ateriza la ora locală 19:30. Delegația tricoloră va fi cantonată la Hotelul Melia Barajas.
Reprezentativa condusă de Edi Iordănescu nu va face antrenamentul oficial pe stadionul Metropolitano, ci în spatele porților închise ale bazei de pregătire a lui Real Madrid din Valdebebas.
- Edi Iordănescu a fost nevoit să renunțe la doi fotbaliști, Nicușor Bancu și Vasile Mogoș, ambii accidentați și care nu vor face deplasarea în Spania
Record de asistență la un meci amical în ultimii 10 ani
La meciul jucat pe Arena Națională au asistat nu mai puțin de 30.439 de spectatori, un record al partidelor amicale jucate de România în ultimii 10 ani.
După cum anunță cei de la frf.ro, în ultimele 16 partide amicale, ”Tricolorii” nu au avut un public mai mare decât cel de la duelul cu Irlanda de Nord de vineri seară.
Cea mai mare asistență a fost stabilită în 2014, pe 5 martie, atunci când România a întâlnit-o pe Argentina, tot pe Arena Națională. Atunci, 45.034 de fani au venit să vadă naționala condusă de Victor Pițurcă contra reprezentativei lui Leo Messi.
Etichete: romania , columbia , edi iordanescu , tanase accidentat , florin tanase , vasile mogos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții