”Impresionează pe toată lumea, deși are 22 de ani. A câștigat respectul tuturor!”. Gică Hagi, mândru de Ianis
articol scris de Digi Sport07.06.2021, 20:05
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ianis Hagi a intrat în a doua repriză a amicalului cu Anglia de la Middlesbrough, pierdut de ”tricolori” cu 0-1.
Asta după ce tatăl său se lăudase cu performanța că el nu pierduse niciodată în fața selecționatei Albionului, pe care a întâlnit-o și la Mondialul din 1998 și la Euro 2000 în meciuri memorabile.
Gică Hagi este însă încântat de fiul său după sezonul reușit la Rangers.
”Sunt mândru de el, a devenit un jucător important și a fost de multe ori decisiv pentru Rangers.
Impresionează pe toată lumea deși are doar 22 de ani, a câștigat respectul tuturor. Dar mai are de crescut până să ajungă la cel mai înalt nivel.
Dar Ianis s-a adaptat foarte repede la fotbalul britanic, a dovedit-o pe teren”, a declarat ”Regele”, în presa din Scoția.
Gheorghe Hagi: ”Anglia este favorită certă la Euro”
Gheorghe Hagi a vorbit și despre șansele naționalei Angliei la Euro 2020 și ce fotbaliști i-au fost idoli.
”Anglia este una dintre marile favorite, are jucători foarte buni, mulți tineri, iar de-a lungul timpului au fost echipe senzaționale.
Personal, am fost fan Alan Shearer, dar și Kevin Keegan a fost unul din idolii mei”, a mai spus Gică Hagi.
Etichete: gheorghe hagi , ianis hagi , anglia romania , ianis hagi rangers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții