Exclusiv Ilie Dumitrescu a identificat motivele înfrângerii rușinoase din Muntenegru. Singurii remarcați
articol scris de Digi Sport05.06.2022, 01:00
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România a fost învinsă de Muntenegru cu 0-2, după un meci în care a avut o prestație cel puțin modestă.
După jocul de la Podgorica, Ilie Dumitrescu a explicat că România a suferit la capitolele forță și ritm de joc și a transmis că jucătorii de la care avea așteptări, cum ar fi cei trei din linia ofensivă, Andrei Ivan, Florin Tănase și Valentin Mihăilă, au dezamăgit.
VIDEO cu rezumatul meciului Muntenegru - România 2-0:
Ilie Dumitrescu a identificat motivele înfrângerii rușinoase din Muntenegru
În același timp, Ilie Dumitrescu a remarcat doi fotbaliști, pe Andrei Rațiu și Adrian Rus.
”Suferim la capitolul forță, la ritm de joc. Trebuie să luăm cei mai importanți jucători ai noștri. Tănase nu a reușit în niciun moment să creeze superioritate. Nici jucătorii din benzi nu au adus plusul. Fundașii lor laterali nu au pierdut niciun duel cu adversarul, fie că s-a chemat Ivan, fie că s-a chemat Mihăilă.
Apoi a intrat Maxim, a pierdut de două ori mingea, a dispărut. Vorbim de greșeli personale. În prima repriză a fost un meci echilibrat, dar când recuperezi mingea, încerci să construiești de pe linia de fund și greșești...
Sunt foarte greu de depășit în dueluri cei din Muntenegru. Noi am creat o singură dată superioritate în bandă cu Rațiu, care s-a ridicat la un nivel bun. Rațiu și Rus sunt singurii care s-au ridicat la un nivel bun. Adversarul ne-a depășit la toate capitolele”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.
România, meci în Bosnia peste trei zile
Fotbaliștii naționalei României trebuie să-și revină rapid după înfrângerea din Muntenegru, pentru că peste doar trei zile, marți, de la 21:45, e programat meciul cu Bosnia.
După partida din Bosnia, pentru România urmează cele două jocuri de pe teren propriu de la această acțiune, cu Finlanda, pe 11 iunie, și Muntenegru, trei zile mai târziu.
Lotul României
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)
Etichete: ilie dumitrescu , muntenegru - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții