Exclusiv ”Ianis nu poate face pasul la echipa mare!”. Contra a dat cărțile pe față
22.08.2018, 21:56Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cosmin Contra a anunțat că relațiile cu Gică Hagi au revenit la normal, după scandalul de acum trei luni. Totuși, selecționerul naționalei susține că Ianis Hagi nu face parte în continuare din planurile lui.
”Ianis, în momentul de față, nu poate să facă pasul la echipa mare. Poate să ajute la tineret în momentul de față”, a spus Contra, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
În luna mai, Hagi și-a ieșit din minți după ce Contra nu l-a convocat pe Ianis pentru dubla amicală cu Chile și Finlanda. ”Chiar dacă este băiatul meu, Ianis e căpitanul Viitorului, echipa de pe locul 3, echipa cu cel mai frumos fotbal, cel mai bun în pregătire, cei mai buni marcatori și pasatori decisivi în 2018, el şi Mitriţă, din Liga 1. E cel mai bun jucător sub 21 de ani care există în România. O spune statistica! Şi nu este convocat, iar Contra zice că vrea să întinerească echipa”, spunea Hagi.
Extrem de supărat și dezlănțuit, Hagi nu s-a sfiit să atace întreaga conducere a celor de la FRF. "Cosmine, bagă un semn de întrebare mare. Mare! Nu se poate aşa ceva. Cine comandă lucrurile? Toate indiciile mele duc spre acest lucru, că se fac convocările prin spate. Sunt prea mulţi de la Viitorul? Poate se supăra cineva, Cosmine, care ţi-e drag ţie. Şi poate face convocările. Este 100% cineva în spate care-ţi spune ce să faci.
Credeam că în România este totul sportiv, dar probabil sunt prin spatele birourilor sau în spatele uşilor închise. Eu m-am mutat la Constanţa şi ora exactă se dă la Bucureşti. Eu sunt în provincie. Şi o echipă din provincie a avut tupeul să iasă campioană. A supărat mult. E o seară grea pentru Cosmin. Aştept mâine, poimâine, să vedem ce zice. Dar să vorbească despre jucători. Trebuie să-i iei pe cei mai buni. Chiar dacă sunt de la Hagi, din provincie, chiar dacă nu vor alţii”, și-a încheiat Hagi tirada.
Contra i-a răspuns câteva zile mai târziu: “Gică a avut o ieşire şi nu era momentul pentru ea. Noi analizăm foarte serios ceea ce se întâmplă la echipa naţională. În momentul de faţă eu sunt antrenorul echipei naţionale. Eu am hotărât ca filozofie şi prin prisma calităţilor anumilor jucători, în momenul de faţă Budescu şi Stanciu îmi dau mult mai multe decât mi-ar da Ianis Hagi din punct de vedere al filozofiei noastre.
Este în lotul lărgit, este în atenţia noastră. Din punctul meu de vedere, antrenorul echipei naţionale, în momentul de faţă Ianis Hagi nu este pregătit să vină la echipa naţională”, a spus Contra.
- 1,5 milioane de euro e cota lui Ianis Hagi
7 meciuri a jucat Ianis în acest sezon, reușind un gol
60 de meciuri a jucat Ianis Hagi pentru Viitorul
11 goluri și 6 pase decisive a reușit Ianis la Viitorul
Etichete: cosmin contra , ianis hagi , romania hagi , hagi contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții