Ianis Hagi le-a vorbit britanicilor despre naționala României: ”Vom fi la Cupa Mondială sau la Euro în curând”
articol scris de Digi Sport17.07.2021, 10:25
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ianis Hagi (22 de ani) le-a vorbit britanicilor îniante de startul noului sezon din Scoția, acolo unde a reușit, în sezonul precedent, să câștige titlul cu Rangers.
Internaționalul român a dezvăluit cum l-a ajutat experiența de la Rangers în formarea sa ca fotbalist.
Ianis Hagi: ”Fiecare persoană din club te împinge să te descoperi ca fotbalist”
„Mi-a plăcut fiecare secundă petrecută aici, deoarece antrenorii sunt incredibili şi am crescut atât de mult în ultimele 18 luni. Este un mediu foarte bun pentru dezvoltarea unui jucător.
Aici învăţ despre mentalitatea de a câştiga. Fiecare persoană din acest club te împinge să te descoperi ca fotbalist. Asta m-a ajutat şi îmi doresc să îmi îmbunătăţesc jocul în continuare.
A fost frumos, dar acum este istorie. În acest moment suntem extrem de concentrați asupra a ceea ce trebuie să realizăm în sezonul viitor. Ne dorim să jucăm în Liga Campionilor, iar pe plan intern vom face un efort masiv. Este atât de multă foame de rezultate în această echipă și nu putem aștepta decât să înceapă sezonul”, a spus Ianis Hagi, pentru The Guardian.
Ianis Hagi a vorbit și despre echipa națională, cu care se luptă pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022. Mijlocașul este încrezător că ”tricolorii” se vor califica ”în curând” la un turneu final.
„Chiar am încredere în generația care vine. Suntem în procesul de a construi o nouă națională, și sperăm să ne găsim pentru a crea o echipă cu care să concurăm la cel mai înalt nivel.
Am arătat la U21 că avem calitate, așa că acum trebuie să încercăm să avem succes și la echipa mare. Sunt sigur că vom fi la Cupa Mondială sau la Euro în curând”, a mai spus Hagi Jr.
Galatasaray s-a interesat de ianis Hagi
La finalul lunii mai, presa din Turcia a dezvăluit că Ianis Hagi se afla în vizorul lui Fatih Terim, care îl dorea la Galatasaray. Iar fiul "Regelui" chiar a recunoscut că Turcia e un campionat unde ar vrea să joace. Rangers îl consideră însă pe Hagi un jucător prea important și nu ar vrea să-l vândă.
Etichete: romania , rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții