"Golul 2 vine după o execuţie nereuşită!". Ce s-ar fi întâmplat înainte de reluarea spectaculoasă a lui Ţucudean
11.09.2018, 18:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Serbia - România 2-2. George Ţucudean a marcat golul prin care a stabilit scorul final al partidei Serbia - România 2-2, din Liga Naţiunilor. Reuşita a venit după o centrare pe colţul scurt, din corner, a lui Nicolae Stanciu.
Totuşi, Daniel Niculae consideră că golul a fost unul întâmplător şi anunţă că mijlocaşul de 25 de ani de la Sparta Praga ar fi lovit mingea greşit şi balonul a ajuns la atacantul CFR-ului, care a înscris cu un şut la colţul scurt.
"Golul doi vine dintr-o execuție de la corner nereușită. Nu a vrut să centreze așa. A vrut să centreze în careu, poate chiar pe prima bară, dar ați văzut că mingea a fost trimisă la nivelul solului. Țucudean ne-a obișnuit cu astfel de execuții. E un atacant care poate decide soarta unui meci cu astfel de execuții, cum a făcut și aseară.
E o execuție foarte grea. Să dai pe colțul scurt, dintr-un corner. A fost o întâmplare fericită. E clar că au fost lucrare anumite faze, dar nu cred că așa, să vină să dea cu piciorul. Poate să vină să dea cu capul, o deviere, pentru cineva care vine în spatele lui Țucudean", a spus Niculae, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Pentru Țucudean, acesta a fost al doilea gol marcat pentru echipa națională, în numai 6 meciuri disputate.
”Era un gol meritat. Am avut mai multe ocazii. Dacă era inspirat Mitriță, puteam să și câștigăm. Serbia e net superioară Muntenegrului. Eu zic că ne-am închis destul de bine, știam că vor veni cu multe centrări ale fundașilor laterali. Știam că vor veni peste noi.
Nu e vorba că nu am avut spirit de luptă cu Muntenegru, dar cu ei am riscat mai mult. Eu zic că avem o generație bună și sper să câștigăm următoarele meciuri. Vom beneficia și de publicul nostru și cred că vom câștiga cu siguranță următoarele două meciuri. Trebuie să ne concentrăm pe meciurile acestea, să prindem o grupă bună la calificările în sine. Am jucat cu infliltrații. Drăguș a intrat fără frică”, a spus Țucudean, la Pro TV.
În prima etapă a grupei, România a remizat cu Muntenegru, scor 0-0, iar Serbia a învins Lituania, scor 1-0. România va juca următoarele meciuri din Liga Naţiunilor luna viitoare, cu Lituania în deplasare (11 octombrie) şi cu Serbia acasă (14 octombrie).
Etichete: daniel niculae , serbia romania , gol tucudean , gol george tucudean serbia , gol george tucudean romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții