Gică Popescu: "Nu o să vezi nemții, francezii sau italienii tăvălindu-se". Ce sfat are pentru generaţia U19
29.03.2018, 20:35SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul căpitan al naţionalei României, Gică Popescu, a vorbit în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de la Digi Sport, despre modul dramatic în care selecţionata U19 a ratat calificarea la Campionatul European, care părea o formalitate după primele două jocuri de la Turul de Elită.
Popescu este convins că, în ciuda eşecului dureros, generaţia de la U19 este una talentată şi se va impune inclusiv la naţionala mare, în următorii ani. De asemenea, îi sfătuieşte pe tinerii jucători români să nu dramatizeze înfrângerea cu Ucraina.
"E o generație foarte bună, majoritatea joacă în Liga 1. Mi-a părut foarte rău de jucători. Sunt fotbaliști care puteau să fie observați de cluburi importante la un turneu final. Capul sus! O generație așa de valoroasă va merge la tineret, iar apoi la națională. Nu trebuie să fie o traumă, Dumnezeule! Traumă e când pierzi o finală de Campionat Mondial.
Noi așa ne manifestăm în Balcani. Nu o să vezi nemții, francezii sau italienii tăvălindu-se pe jos. Acestea sunt obiceiurile noastre, să ne tăvălim și să plângem. Să nu cedeze, este doar un episod din viața lor și trebuie să meargă înainte", a declarat Gică Popescu.
Echipa pregătită de Adrian Boingiu a câştigat meciurile cu Serbia (4-0) şi Suedia (2-1), însă a fost învinsă de Ucraina în jocul decisiv, scor 1-2. Micii "tricolori" au condus cu 1-0, prin golul marcat de Olimpiu Moruţan, însă viitorul jucător al celor de la FCSB a sărbătorit dându-şi jos tricoul, gest pentru care a primit al doilea "galben" şi a fost eliminat. În inferioritate numerică, România a primit două goluri în ultimele 10 minute şi a ratat prezenţa la turneul final din Finlanda.
"Moruţan să continue ceea ce a făcut până acum. Se întâmplă. Știe și el acum ce trebuia să facă. Cred că nu-și va mai da niciodată tricoul jos", a precizat Gică Popescu.
GHEORGHE HAGI VA FI PREZENT ÎN ACEASTĂ SEARĂ ÎN STUDIOUL DIGISPORT SPECIAL, DE LA 21:30
Etichete: campionatul european , echipa nationala , romania u19 , ucraina , nationala u19 , gica popescu , turul de elita , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții