Gică Popescu a împlinit 53 de ani! Ianis Hagi nu i-a putut face cadou victoria cu Islanda, însă i-a transmis un mesaj
articol scris de Digi Sport09.10.2020, 16:43
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ianis Hagi i-a transmis un mesaj unchiului său Gică Popescu cu ocazia zilei acestuia de naștere. Fostul căpitan al echipei naționale a României și al Barcelonei împlinește astăzi 53 de ani.
Fotbalistul lui Glasgow Rangers a evoluat 45 de minute în eșecul "tricolorilor" din Islanda. Ianis a intrat după pauză în locul lui Alexandru Mitriță, însă nu a putut ajuta reprezentativa României să treacă de nordici.
Fiul marelui Gică Hagi i-a transmis un mesaj unchiului său Gică Popescu, legenda celor de la Galatasaray, așa cum este numit pe contul oficial de Twitter UEFA Europa League: "La mulți ani, unchiule! O adevărată inspirație. La fel de puternic și la 53 de ani!", a scris Ianis.
Happy birthday Uncle !!!
— Ianis Hagi (@IanisHagi10) October 9, 2020
A true inspiration...❤️
#53 and still going strong ?? #idol https://t.co/TT7dggt91b
Ianis avea un an jumătate când Gică Hagi și Gică Popescu cucereau Cupa UEFA cu Galatasaray
Pe 17 mai 2000, Galatasaray cucerea Cupa UEFA, după o finală dramatică cu Arsenal, decisă la loviturile de departajare. Scorul a fost 0-0 după 120 de minute, pe stadionul Parken din Copenhaga. După ce Penbe, Sukur și Davala au transformat penalty-urile turcilor și Vieira și Suker au ratat pentru londonezi, Gică Popescu a înscris ultima lovitură de la punctul cu var și a adus primul trofeu european din istoria formației "Cimbom".
Câteva luni mai târziu, România participa la EURO 2000, cu un lot din care făceau parte printre alții Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Gică Popescu, Dorinel Munteanu, Gică Hagi sau Adrian Ilie. "Tricolorii" s-au calificat în sferturi, după ce au învins Anglia în ultimul meci al grupei, printr-un penalty târziu transformat de Ionel Ganea. Partida cu Italia din sferturi a fost ultima din cariera lui Hagi pentru națională.
20 de ani mai târziu, Ianis Hagi este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale a României, iar fanii speră ca tânărul internațional să le aducă tot atâtea bucurii precum au reușit să o facă tatăl și unchiul acestuia.
Etichete: ianis hagi , gica popescu , gica popescu galatasaray , gica popescu 53 de ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții