Video Exclusiv Gică Hagi, la un pas să vândă 90% din acțiunile de la Farul: "A fost foarte aproape"
articol scris de Digi Sport22.11.2021, 10:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dorit de majoritatea fotbalului românesc în funcția de selecționer al României, Gică Hagi s-a întâlnit, în cele din urmă, cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, așa cum a anunțat Ilie Dumitrescu în exclusivitate la Digi Sport Special.
Ilie Dumitrescu: "Hagi a fost foarte, foarte aproape să vândă toate acțiunile în această vară"
"Regele" i-a spus însă lui Burleanu că nu poate accepta propunerea. Nu pentru că nu ar dori, ci pentru că nu ar avea cum să o facă din punt de vedere legal. Hagi este manager și acționar majoritar la Farul Constanța, echipă care a fuzionat în vară cu Viitorul, așa că s-ar afla într-un conflict de interese.
Condiția ca el să fi putut deveni selecționer era să fi vândut echipa, ceea ce a fost extrem de aproape să se întâmple. O spune Ilie Dumitrescu, care a dezvăluit că el a fost prima persoană care s-a întâlnit cu Hagi după întrevederea cu Burleanu.
"Hagi a fost foarte, foarte aproape să vândă toate acțiunile în această vară, 90 la sută din ele. Ăsta era un proiect, ca Farul să devină mai puternică. Dacă s-ar fi realizat și ar fi venit o ofertă de la FRF, ar fi fost înțeles.
E ceea ce își dorește el să facă, până la urmă, pentru că el a fost în contact cu tot ceea ce înseamnă jucător, cu toți jucătorii de la echipa națională, îi cunoaște foarte bine și cum s-au dezvoltat, de la copii și juniori, iar acum ei au ajuns la maturitate și ăsta era și un moment excelent pentru Gică Hagi", a dezvăluit Ilie Dumitrescu la Digi Sport Special.
Gică Hagi s-a întâlnit cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, care i-a propus postul de selecționer
- Întâlnirea dintre Gică Hagi și președintele FRF, Răzvan Burleanu, a durat două ore.
"Dar, încă o dată, a demonstrat ținută, corectitudine și că nu vrea să creeze o atmosferă neplăcută și care nu ar fi propice să se facă performanță, să fie implicat într-un proiect cu chestia asta.
Dacă va ajunge vreodată ca Hagi să construiască ceva solid, din punct de vedere financiar, la Farul și să facă performanță și nu ar avea niciun fel de implicație în societate - decât să aibă statut ca general manager, că poate să fie implicat și să conducă activitatea fără să aibă acțiuni - atunci da.
Putea să dea acțiunile la soție. Dar până la urmă, ăsta e Gică Hagi", a precizat Ilie Dumitrecu la Digi Sport Special.
Narcis Răducan: "Imaginează-ți cum era să fie convocat Sali, sau să preia banderola Ianis"
Prezent și el în studioul Digi Sport Special, Narcis Răducan a venit cu un alt argument, care ar fi putut cântări greu dacă Hagi era numit acum pe banca naționalei României.
"Imaginează-ți cum era să fie convocat Sali, sau să preia banderola Ianis. Ceea ce, până la urmă, sunt lucruri poate normale. E delicat.
Dar s-a făcut un pas, e un pas înainte, adică FRF nu e o societate înschisă, e dispusă acum să acceseze toți oamenii care pot ajuta, din fotbalul nostru, fără prejudecăți și resentimente. Ăsta e un lucru înainte. Poate urmează și altele", a precizat Narcis Răducan.
Gheorghe Hagi a mai fost selecționer al României chiar la debutul său în antrenorat, în 2001, însă a stat pe bancă doar trei meciuri: un 2-0 cu Ungaria, un 1-1 cu Georgia și un 1-2 cu Slovenia.
Naționala de fotbal a României a rămas fără selecționer după ce lui Mirel Rădoi i-a expirat înțelegerea la finalul preliminariilor pentru calificarea la Cupa Mondială din 2022. Liechtenstein - România, scor 0-2, a fost ultimul meci al lui Rădoi pe banca "tricolorilor", care au ratat calificarea la barajul pentru CM 2022.
Mirel Rădoi a fost selecționerul României timp de 2 ani. La momentul numirii sale, "tricolorii" e aflat pe locul 37 în lume, iar la plecarea sa, echipa era pe locul 44.
Federaţia vrea să pună selecţionerul până pe 15 decembrie 2021
Din informațiile Digi Sport, FRF şi-a propus ca până la jumătatea lunii decembrie, România să aibă antrenor. Pe 16 decembrie are loc tragerea la sorţi pentru Liga Naţiunilor, în care România este în Liga B. Logic este ca antrenorul să fie decis până la momentul stabilirii grupelor.
Primele meciuri oficiale din Liga Naţionilor vor fi în luna iunie, când se vor disputa nu mai puţin de patru meciuri, iar celelalte două în septembrie 2022! Până atunci vor fi şi unul sau două jocuri amicale, primul în martie, când se vor disputa barajele pentru CM 2022 din Qatar.
Etichete: gheorghe hagi , narcis raducan , ilie dumitrescu , selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții