Exclusiv FRF, prima reacție oficială după anularea meciului România - Norvegia
articol scris de Digi Sport14.11.2020, 23:18
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UEFA a decis anularea meciului România - Norvegia, ca urmare a situației apărute în cadrul echipei nordice, care nu a primit acceptul autorităților sanitare să facă deplasarea la București, din cauza depistării cu COVID-19 a fotbalistului Omar Elabdellaoui.
La scurt timp de la oficializarea deciziei, Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a recunoscut că, deși România va obține trei puncte din meciul cu Norvegia, acest lucru nu reprezintă un motiv de bucurie, iar decizia UEFA a venit strict ca urmare a restricțiilor impuse de autoritățile nordice.
Mihai Stoichiță, prima reacție după anularea meciului România - Norvegia
”E o situație ciudată, deja mutăm fotbalul în alte zone. Nu e o mare bucurie, în niciun caz. Mult mai bine ar fi fost să câștigăm pe teren, dacă am fi putut. Nu știu ce s-ar fi întâmplat în România dacă ar fi fost aceeași situație, la ei a fost luată hotărârea de Ministerul Sănătății.
Probabil ei sunt mai drastici în gestionarea acestei crize. UEFA sau România nu au niciun fel de influență asupra acestei hotărâri, a fost luată doar de către autoritățile norvegiene”, a declarat Mihai Stoichiță, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Din cauza situației, Norvegia ar putea fi chiar exclusă din grupa de Liga Națiunilor, ceea ce înseamnă că toate punctele îi vor fi retrase, la fel ca punctele obținute de celelalte formații din grupă în meciurile cu echipa nordică.
Eliminarea Norvegiei poate duce la o situație favorabilă pentru România la finalul grupei. Dacă Austria nu va învinge duminică Irlanda de Nord, iar ”tricolorii” vor obține trei puncte la Belfast, miercuri, de la 21:45, naționala lui Mirel Rădoi va câștiga grupa de Liga Națiunilor.
”Depindem și de rezultatul din meciul Austria - Irlanda de Nord. Ne trebuie victorie dacă Austria nu câștigă. Dacă va câștiga Irlanda de Nord, ne ajunge și un egal, în funcție de rezultatul de acolo, poate fi făcută și o strategie. Dar singura strategie ar trebui să fie victoria”, a spus Mihai Stoichiță, despre meciul cu Irlanda de Nord.
Etichete: frf , mihai stoichita , covid-19 norvegia , românia - norvegia anulat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții