FRF, amendată de UEFA pentru comportamentul suporterilor români de la EURO 2024
articol scris de Digi Sport24.07.2024, 22:52
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Echipa națională a României s-a oprit în optimile de finală de la EURO 2024, după ce ”Tricolorii” au fost învinși cu scorul de 0-3 de Olanda.
La trei săptămâni distanță de la acest moment, Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA (CEDB) a a decis ca Federaţia Română de Fotbal (FRF) să fie sancţionată din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor români.
FRF a fost amendată cu 40.000 de euro pentru comportamentul fanilor din meciurile României de la EURO 2024
CEDB a transmis că FRF a primit următoarele două sancțiuni: amendă de 40.000 de euro şi interzicerea vânzării de bilete “suporterilor din deplasare pentru următorul meci din competiţia UEFA, din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor săi”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.
Acest lucru înseamnă că suporterii români nu vor putea cumpăra bilete pentru următorul meci din deplasare al echipei naționale a României dintr-o competiție UEFA, adică din Liga Națiunilor.
În septembrie, ”Tricolorii” se vor reuni pentru meciurile din Liga Națiunilor. România este în Grupa 2 din Liga C, din care mai fac parte Kosovo, Cipru și Lituania.
La data de 6 septembrie, România va debuta în Grupa 2 din Liga C a Națiunilor contra celor din Kosovo, de la ora 21:45, în deplasare. Pe 9 septembrie, România va juca împotriva Lituaniei.
Cum arată programul României din Liga Națiunilor
Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45
Kosovo – România
Luni, 9 septembrie 2024, 21:45
România – Lituania
Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45
Cipru – România
Marți, 15 octombrie 2024, 21:45
Lituania – România
Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45
România – Kosovo
Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45
România – Cipru
Etichete: romania , suporteri , bilete , uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții