Fotbalistul naționalei care l-a dezamăgit pe Mirel Rădoi: "Le-am zis să nu cumva să aud de lucruri de genul ăsta"
articol scris de Digi Sport17.05.2022, 11:09
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul selecționer al României, Mirel Rădoi (41 de ani), a comentat decizia lui Alin Toșca (30 de ani) de a se retrage de la națională imediat după amicalele cu Grecia și Israel, primele sub comanda lui Edi Iordănescu (43 de ani).
Alin Toșca l-a dezamăgit pe Mirel Rădoi
Mirel Rădoi a spus că a rămas surprins de decizia lui Alin Toșca, mai ales că fostul selecționer a purtat o discuție cu jucătorii legată de acest aspect, înainte să plece. Ulterior, tehnicianul a dezvăluit și motivul care ar sta în spatele hotărârii actualului fundaș al celor de la Gaziantep.
”Sincer eu am discutat cu foarte mulţi dintre ei imediat după ce am plecat şi chiar am avut o discuţie cu cei experimentaţi şi le am zis să nu cumva să aud genul ăsta de lucruri. După ce am plecat i-am sunat şi le-am spus să nu cumva să aud de actele astea de eroism din partea voastră, pentru că nu e normal.
În spatele acestor decizii de fiecare dată stau echipele de club, nu pot să spun că acelaşi lucru a fost şi la mine, pentru că la mine a fost şi o chestie de orgoliu atunci în care nu am fost lăsat să joc o semifinală de Champions League a Asiei, nu a Europei, dar era o semifinală.
Adică vrei să mai ai încă un contract, vrei să joci cât mai bine, vrei să fii sănătos, nu ştiu dacă poate exista şi o doză de supărare că vii la echipa naţională şi nu joci, cu toate că nu e normală, pentru că antrenorul nu face absolut nimic împotriva vreunui jucator. Face totul pentru echipă, în primul rând, şi dupa aceea şi pentru el ca antrenor. Cred că în spatele deciziei lui Toşca stă siguranţa unui alt contract la echipa de club”, a declarat Mirel Rădoi, prezent la un eveniment caritabil.
Mesajul lui Alin Toșca prin care și-a anunțat retragerea de la echipa națională
Alin Toșca se alătură astfel altor 5 internaționali, Silviu Lung Junior, Bogdan Stancu, Ciprian Tătărușanu, Costel Pantilimon și Cristi Săpunaru, care s-au retras recent din echipa națională.
"Astăzi închid un capitol, au fost 7 ani minunați, fiecare dintre ei însemnând meciuri pentru mine în tricoul echipei naționale. Oricând, oricum, pe orice post, am fost gata să dau totul și chiar am dat totul pentru România.
Decizia mea nu a fost influențată de nimic din tot ce înseamnă echipa națională, atmosferă, coechipieri, staff, suporteri, Federație. Pentru a evita orice speculații, vă asigur că retragerea mea nu a fost nici cauzată, nici încurajată de Edward Iordănescu.
Ne cunoaștem de ani buni, am încredere în capacitatea lui de a găsi alte soluții și sunt sigur că România se poate califica la EURO 2024! De aceea, vă rog să îmi respectați decizia fără a crea în jurul acesteia discuții și speculații fără adevăr. Nu mi-ar face bine nici mie, nici echipei naționale.
Am avut o relație fără urmă de conflict cu toți selecționerii cu care am lucrat, staff-urile lor tehnice și staff-urile suport de la echipa națională. Cu toți coechipierii mei, cărora le mulțumesc. De asemenea, am construit o relație corectă și de respect cu reprezentanții Federației, în toți acești ani.
Am apreciat mereu sprijinul suporterilor și am încercat să le răspund cu tot ce am mai bun ca fotbalist. Fiecăruia din cei de mai sus le mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru ajutorul pe care l-am primit.
Le urez coechipierilor mei mult succes și noroc! Am fost, sunt și voi rămâne mereu suporterul necondiționat al echipei naționale. Hai România!", a fost mesajul transmis de Alin Toșca, conform FRF.ro.
Etichete: mirel radoi , alin tosca , retragere tosca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții