Florin Manea, replică pentru Edi Iordănescu: ”Nu sunt luptător de MMA sau huligan”
articol scris de Digi Sport13.01.2023, 17:54
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Impresarul Florin Manea și selecționerul Edi Iordănescu continuă dialogul aprins, de la distanță, din ultimele zile.
De data aceasta, a venit rândul agentului de jucători de a-și expune punctul de vedere, în raport cu ultimele declarații oferite de tehnician.
Edi Iordănescu, deranjat de afirmațiile lui Florin Manea
Zilele trecute, Edi Iordănescu s-a declarat extrem de deranjat de atitudinea și insinuările pe care Florin Manea le-a făcut la adresa sa, într-o emisiune sportivă, și i-a oferit un răspuns tăios.
”Chiar nu pot comenta toate inepțiile unora și altora. S-au scris și spus atât de multe neadevăruri de când sunt la națională despre mine și activitatea mea, dacă stau să răspund pentru fiecare în parte, nu îmi ajung 24 de ore.
Chiar nu mă mai interesează! Focusul meu trebuie să rămână pe activitatea specifică. Cu ocazia asta, cât sunt la echipa națională, fac selecție și prin agenda mea telefonică, nu doar la jucători. Cine nu a reușit să mă cunoască până acum, ar fi mai bine să mă evite pentru că la fel voi face și eu. Sunt sigur că personal nu pierd nimic.
Unii nu înțeleg că le fac rău jucătorilor, nu bine, când fac astfel de afirmații și presiuni. Eu nu percutez la lucrurile astea! Am respect total pentru agenți, am și amici în domeniu, cunosc foarte mulți atât români cât și străini, unii sunt chiar de top, dar eu nu am avut niciodată o exclusivitate cu cineva.
Nu m-a dus nimeni la vreo echipă, am fost mereu independent. Nu datorez nimic nimănui”, a declarat Edi Iordănescu, conform prosport.ro.
Florin Manea, mesaj pentru Edi Iordănescu: ”Sunt două lucruri care ma îngrijorează”
Joi, Florin Manea a oferit o nouă replică selecționerului Edi Iordănescu, în care afirmă că acesta a înțeles greșit mesajul său, însă este grav dacă lasă de înțeles că Radu Drăgușin ar putea fi ”sărit din schemă” de la echipa națională doar din cauza declarațiilor oferite de agentul său.
”Am văzut declarația domnului selecționer Edi Iordănescu și trebuie să clarific niște lucruri. În emisiunea care a declanșat aceasta reacție a dansului, eu nu am fost singur.
Când a fost ridicată problema `Radu Dragușin la echipa națională`, unul dintre invitați a spus sub formă de glumă că Radu nu joacă la națională pentru că nu are agentul care trebuie.
Eu i-am răspuns tot in spirit de glumă că probabil acesta este motivul. În reacția selecționerului sunt două lucruri în ceea ce spune, care mă îngrijorează foarte mult.
Primul, a declarat dânsul că trebuie sa fiu mai atent cu ceea ce spun, că îl poate afecta pe Radu. Este îngrijorător modul acesta de a pune problema. Radu trebuie judecat după ceea ce face el în teren, nu după ceea ce spune agentul lui.
Modul de a judeca un jucător este unul nesănătos în situația aceasta. Pe acest criteriu de judecată ar fi însemnat ca Mino Raiola, Dumnezeu să îl ierte, să nu aibă niciun jucător la loturile naționale pentru modul în care discuta în presă despre anumiți selecționeri.
”Nu am pronunțat cuvintele șpargă și comision
Al doilea aspect îngrijorător este faptul că mi-a transmis să îl evit declarând ca eu îl suspectez că încasează șpăgi și comisioane. Eu nu am pronunțat cuvintele șpagă și comision. În anul 2023 nu cred că se mai poate pune problema de așa ceva la nivelul unei echipe naționale care se respectă.
Legat de `evitat`, eu sunt agent de jucători nu luptător de MMA și nici huligan. Astfel de `intervale` nu fac bine fotbalului românesc și sportului în general.
Sper să nu fie răstălmăcit și acest mesaj al meu și țin să îi transmit selecționerului că de fiecare dată când voi avea un punct de vedere pe teme de fotbal, îl voi exprima fără să îmi fie teamă că x sau y va avea un `spin` împotriva mea”, a declarat Florin Manea, conform sportbull.ro.
Etichete: edi iordanescu , florin manea , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții