"Fără niciun dubiu". Gică Hagi a identificat cea mai bună echipă a României, după "Generația de Aur"
articol scris de Digi Sport05.06.2023, 20:29
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Recent, Gică Hagi (58 de ani) a oferit un interviu inedit pentru celebra publicație spaniolă Marca, iar "Regele" a fost întrebat de jurnaliștii iberici, inevitabil, și despre nivelul fotbalului românesc.
"Fără niciun dubiu". Gică Hagi a identificat cea mai bună echipă a României, după "Generația de Aur"
Pe parcursul interviului, Gică Hagi a amintit despre lotul României U21 de la turneul final din anul 2019, atunci când elevii lui Mirel Rădoi au ajuns până în faza semifinalelor. Totodată, "Regele" a spus că are încredere în acea generație și este convins că prima reprezentativă va fi prezentă din nou la turneele finale.
"Sunt convins că România se va întoarce la o Cupă Mondială. Generația care a terminat pe locul trei la Campionatul European U21 acum patru ani ne poate duce la multe Campionate Mondiale și Europene. E un grup foarte talentat și cu jucători de calitate.
(n.r. dacă este cea mai bună echipă a României, după Generația de Aur) Da, fără niciun dubiu. E o echipă care a ajuns în semifinale după ce a bătut Anglia și Croația și a marcat multe goluri practicând un fotbal frumos. E o generație cu foarte mult talent", a declarat Gică Hagi, potrivit Marca.
Euro U21 2019 | Lotul României pentru turneul final
Mai jos va fi prezentat lotul ales de Mirel Rădoi pentru turneul final din Italia, iar în paranteză vor fi trecute cluburile la care evoluau internaționalii români la acea vreme.
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Etichete: gica hagi , romania , echipa nationala , euro 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții