Exclusiv Fără dubii! FRF a anunțat cine va fi selecționerul României în drumul spre Mondial
articol scris de Digi Sport22.11.2023, 16:10
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Edi Iordănescu (45 de ani) a dus România la EURO 2024 din postura de câștigătoare a Grupei I.
Lunile precedente, Edi Iordănescu ar fi transmis în repetate rânduri că va pleca de la echipa națională după turneul final din Germania, indiferent de rezultate.
Mihai Stoichiță este sigur că Edi Iordănescu va rămâne la echipa națională
Federația, în schimb, prin vocea directorului tehnic Mihai Stoichiță, a anunțat că nu se pune problema ca Edi Iordănescu să plece.
”O să rămână, stați liniștiți. O să avem și un Iordănescu și un Hagi într-un Campionat Mondial, de ce nu? Cred că suntem singura echipă din lume care avem familii care dau antrenori și jucători consecutivi la echipa națională.
Mai avem și familia Lucescu, doar că ei nu au fost lângă echipa națională în ultimul timp”, a spus Mihai Stoichiță, la Liga Digisport.
Edi Iordănescu mai are contract cu FRF până pe 15 iulie 2024, adică exact după încheierea EURO 2024, dar federalii speră să-l prelungească pentru următoarea ediție a Ligii Națiunilor și pentru campania de calificare la Cupa Mondială din 2026.
România, în urna a doua valorică la EURO 2024
Datorită statutului de câștigătoare de grupă, România va fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți a fazei grupelor turneului final din Germania, din 2 decembrie.
Ceea ce înseamnă că România va avea doi adversari mai slab cotați în grupa de la turneul final, dar surprizele din preliminarii dau calculele hârtiei peste cap. Un exemplu este Italia, care va fi în urna a patra valorică!
În prima urnă valorică vor fi:
- Germania
- Portugalia
- Franța
- Spania
- Belgia
- Anglia
În urna a doua valorică apar:
- Ungaria
- Turcia
- Danemarca
- Albania
- România
- Austria
Echipele din urna a treia sunt:
- Olanda
- Scoția
- Slovenia
- Slovacia
- Cehia
- Croația
Urna a patra valorică este compusă din:
- Italia
- Serbia
- Elveția
- Câștigătoare play-off A
- Câștigătoare play-off B
- Câștigătoare play-off C
Etichete: edi iordanescu , mihai stoichita , selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții