Explicația fanilor României pentru evenimentele de la meciul cu Spania: ”Nu am avut intenția să stricăm un moment solemn!”
06.09.2019, 15:35SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Meciul România - Spania, scor 1-2, a început cu un moment mai puțin plăcut. Fanii naționalei noastre au stricat momentul de reculegere pe care cele două echipe l-au ținut în memoria fetei lui Luis Enrique, fostul selecționer al ibericilor. Suporterii care fac parte din grupul ”Uniți sub tricolor” acuză FRF și susțin că totul a fost o neînțelegere.
Aceștia au aprins torțele înaintea meciului pentru a nu risca o suspendare a terenului și susțin că nu au știut de faptul că se va ține un moment de reculegere înaintea jocului.
”Nu am avut vreo intenție să stricăm un moment solemn ce nu a fost anunțat în prealabil, am avut un moment spontan înaintea începerii jocului pentru a evita veșnica eticheta de "vinovați pentru meciurile cu porțile închise".
Momentul pirotehnic a început înaintea începerii momentului de reculegere. Acesta este stilul nostru de viață și de manifestare, suntem mereu prezenți, suntem mereu ultra' și nu ne veți opri niciodată!”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook - Uniți sub tricolor.
Fanii au revenit ulterior cu un mesaj prin care acuză faptul că nu s-a ținut un moment de reculegere pentru militarul român ucis la Kabul.
”Ne cerem scuze pentru momentul de reculegere ratat, n-am auzit când militarul român mort în Afganistan a fost menționat”, au mai scris fanii.
Presa internațională îi acuză pe fanii din România
Meciul dintre România şi Spania a fost un prilej pentru comemorarea Xanei, fiica fostului selecţioner al ibericilor, Luis Enrique. Aceasta a murit la doar nouă ani de cancer osos, iar vestea a cutremurat lumea fotbalului. La începutul meciului, un minut de reculegere ar fi trebuit ţinut în onoarea acesteia.
"Fiica lui Luis Enrique a murit în mod tragic. Cu toate acestea, se pare că vestea nu a fost tradusă şi în limba română", au scris şi olandezii de la Sport Nieuws.
"Ultraşii români au decis să fluiere momentul de reculegere în onoarea fiicei fostului selecţioner. De asemenea, aceştia au aruncat petarde şi torţe pe teren, transformând ce trebuia să fie un omagiu, în ceva macabru", au scris spaniolii de la OK Diario.
Etichete: romania , spania , echipa nationala , romania spania , suporteri romania , moment de reculegere , uniti sub tricolor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții