”Există șanse să câștigăm!” Ahmed Bani, încrezător în șansele României U20 în meciurile cu Portugalia și Anglia
articol scris de Digi Sport31.08.2021, 17:06
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ahmed Bani este unul dintre jucătorii convocați de Bogdan Lobonț pentru acțiunile României U20 împotriva Portugaliei și Angliei, programate în luna septembrie.
Dinamovistul a declarat că este foarte onorat să fie antrenat de Bogdan Lobonț, el însuși un fost dinamovist. În ceea ce privește partida cu Portugalia, Bani consideră că va fi un meci extrem de dificil, dar este încrezător în șansele la victorie.
Ahmed Bani, încrezător în șansele României U20 în meciurile cu Portugalia și Anglia
”Mi s-a spus de la club și eram foarte fericit când am auzit. E o onoare să fiu antrenat de Bogdan Lobonț. E un antrenor bun și un fost jucător extraordinar de mare. A jucat la Roma, mai ales că a fost și la Dinamo e un avantaj, îl urmăream în copilărie.
Va fi un meci greu cu Portugalia. Întotdeauna există șanse să câștigăm. Dacă vom practica fotbalul nostru, sunt sigur că vom face un meci bun și vom câștiga”, a declarat Ahmed Bani, într-un interviu acordat.
Reprezentativa U20 a României se pregătește pe arena celor de la Dinamo, un loc unde Ahmed Bani se simte ca acasă. Jucătorul a declarat că dacă va marca, golul îl va dedica mamei sale: ”Mă simt ca acasă pe Ștefan cel Mare, dar puteam să mă antrenez oriunde. Trebuie să joc bine, să îmi ajut echipa, dacă va fi și golul, va fi fantastic. Mamei mele îi voi dedica golul”.
Despre echipa de club, Ahmed Bani spune că se află într-o situație foarte dificilă, dar are încredere că totul se va rezolva. Totodată, Bani a declarat că nu este interesat de nicio ofertă venită pe numele lui.
”Sper că da. Eu încerc să îmi ajut echipa de la meci la meci. Suntem într-o situație dificilă momentan, dar sunt sigur că o să trecem peste. Anul ăsta am început să joc. Sunt mulțumit deocamdată acum. Joc meci de meci cu Bonetti. Are încredere în mine. Sunt ca acasă la Dinamo și mă simt bine, nu știu de nicio ofertă”, a mai spus Bani.
Lotul lui Bogdan Lobonţ este următorul:
- PORTARI: Răzvan Sava (Torino/Italia), Alexandru Borbei (Lecce/Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj);
- FUNDAȘI: Darius Grosu (Farul Constanţa), Eduard Duţu (Fiorentina/Italia), Matei Ilie (Padova/Italia), Deniz Giafer (Dinamo), Daniel Bîrzu (Farul Constanţa), Alexandru Sima (CSM Reşiţa), Gabriel Buta (Farul Constanţa);
- MIJLOCAȘI: Andrei Mărginean (Sassuolo/Italia), Alexandru Crivac (FC Argeş), Ştefan Pănoiu (FC Rapid), Francisc Cristea (Politehnica Iaşi), Constantin Grameni (Farul Constanţa), Darius Ghindovean (Duisburg/Germania), Marius Corbu (Puskas Akademia/Ungaria), Andrei Bani (Dinamo), Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Oroian (FC Hermannstadt), Robert Mustacă (Unirea Slobozia);
- ATACANȚI: Luca Andronache (Farul Constanţa), Bogdan Rotar (AFK Csikszereda).
Etichete: dinamo , anglia , romania , portugalia , ahmed bani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții