Eșec pentru FCSB! Al doilea meci consecutiv al României, fără niciun roș-albastru în primul 11
14.10.2018, 16:37SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România - Serbia | Pentru reprezentanții FCSB, ”finala” Grupei 4, Seria C a Ligii Națiunilor, nu reprezintă un element de mândrie. Și asta din cauza faptului că în primul 11 nu se regăsește niciun reprezentant actual al liderului. Selecționerul Cosmin Contra l-a preferat tot pe Cristi Manea în locul lui Romario Benzar, ca fundaș dreapta. Tot rezervă este și Florin Tănase, care a pierdut, momentan, lupta cu mult mai tânărul Denis Drăguș (19 ani), de la FC Viitorul.
Până la meciul cu Serbia, în istoria modernă a echipei naționale, se mai întâmplase de trei ori ca FCSB să nu aibă niciun jucător în formula de start a primei reprezentative.
- În 2016, la debutul lui Christoph Daum ca selecţioner al României, împotriva Muntenegrului, scor 1-1, tehnicianul german nu a folosit niciun jucător al roş-albaştrilor. FCSB i-a avut printre convocaţi pe Adi Popa, Gabriel Enache şi Vlad Achim, dar primii doi au fost lăsaţi pe bancă, în timp ce fostul mijlocaş de la Ceahlăul, Viitorul şi FC Voluntari nu a fost nici măcar reţinut în lot. De asemenea, Alin Toşca a fost nevoit să declare forfait, din cauza unei accidentări. Merită remarcat, totuşi, faptul că unul dintre titularii din meciul cu Muntenegru, Nicolae Stanciu, a fost convocat din postura de jucător al FCSB, dar după aceea a fost transferat la Anderlecht.
-
Şi în noiembrie 2015 s-a întâmplat ca România să înceapă un meci fără a avea vreun stelist în primul 11. Este vorba despre amicalul disputat împotriva Italiei, la Bologna, şi încheiat la egalitate, scor 2-2. Ciprian Tătăruşanu, Cristi Săpunaru, Vlad Chiricheş, Dragoş Grigore, Răzvan Raţ, Gabi Torje, Ovidiu Hoban, Mihai Pintilii, Bogdan Stancu, Constantin Budescu şi Claudiu Keşeru au fost titularii aleşi de Anghel Iordănescu.
- În fine, o altă dată în care Steaua, actuala FCSB, nu a avut niciun jucător în primul 11 al naționalei s-a petrecut pe 26 martie 2011, împotriva Bosniei, în preliminariile Euro 2012. Selecţionerul de atunci, Răzvan Lucescu, a trimis pe teren un prim 11 în care s-au regăsit Costel Pantilimon, Cornel Râpă, Gabi Tamaş, Dorin Goian, Răzvan Raţ, Dan Alexa, George Florescu, Gabi Torje, Adi Mutu, Cristian Deac şi Ciprian Marica. De asemenea, pe parcurs au mai intrat Răzvan Cociş, Adrian Ropotan şi Ianis Zicu, tricolorii fiind învinşi în cele din urmă cu scorul de 2-1.
Până la meciul cu Lituania, de la Vilnius, de joia trecută, scor 1-2, Cosmin Contra a folosit constant jucători de la FCSB. Acum, însă situația s-a schimbat. A fost pentru prima oară în mandatul lui "Guriţă" când niciun jucător de la FCSB nu e titular pentru România. Din 5 octombrie 2017, de la victoria cu 3-1 în faţa Kazakhstanului, când a debutat ca selecţioner, Contra a avut mereu măcar un jucător de la FCSB. Bălaşa, Benzar, Pintilii sau Budescu au fost cei mai utilizaţi jucători ai roş-albaştrilor, în ultimul an, la naţională. Bălaşa şi Pintilii sunt accidentaţi în acest moment, Budescu e şi el accidentat, dar între timp s-a transferat în Arabia Saudită, în timp ce Florin Tănase e departe de forma lui cea mai bună.
10 meciuri a avut Contra pe banca României până la duelul din Lituania, în toate folosind cel puţin un jucător de la FCSB.
Etichete: romania serbia , liga natiunilor , fcsb nationala , romania serbia liga natiunilor , romania serbia live text , fcsb cosmin contra , fcsb primul 11 nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții