Edi Iordănescu, fără 4 jucători la primul antrenament al României, înaintea meciurilor cu Kosovo și Elveția
articol scris de Digi Sport06.06.2023, 12:25
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
România se pregătește de cele două dueluri din preliminariile EURO 2024, contra reprezentativelor din Kosovo (16 iunie), respectiv Elveția (19 iunie).
Edi Iordănescu, fără 4 jucători la primul antrenament al României, înaintea meciurilor cu Kosovo și Elveția
Până atunci, tricolorii s-au prezentat la baza sportivă de la Mogoșoaia, iar marți a avut loc primul antrenament.
De la ședința de pregătire au lipsit Dennis Man și Valentin Mihăilă, care au sosit abia în această dimineața din Italia, Maria Camora, care a acuzat o ușoară problemă medicală, dar și Nicușor Stanciu, care se va prezenta abia pe 10 iunie, după meciul celor de la Wuha Three Towns.
Edi Iordănescu a făcut 7 schimbări la naționala României față de precedenta acțiune
Față de primele două meciuri ale României din preliminariile EURO 2024, Edi Iordănescu se confruntă cu numeroase probleme de efectiv. Concret, Florin Tănase, Răzvan Marin, Florin Niță, Vlad Chiricheș și Ionuț Radu sunt accidentați, astfel că selecționerul a fost nevoit să găsească rapid soluții.
Pe lângă cei menționați mai sus, Iordănescu jr. nu i-a mai convocat pe Adrian Șut, Alexandru Dobre și Octavian Popescu. Noutățile României pentru partidele cu Kosovo și Elveția, fața de primele două meciuri din luna martie, sunt Ștefan Târnovanu, Marian Aioani, Valentin Mihăilă, Ianis Hagi, Florinel Coman, Louis Munteanu, dar și Vladimir Screciu, aflat la prima convocare la naționala mare.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția
Conform site-ului oficial al FRF, cei 26 de fotbaliști convocați de Iordănescu pentru cele două meciuri sunt următorii:
Portari
Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0)
Fundași
Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 3/0)
Mijlocași
Marius Marin (Pisa | Italia, 10/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 11/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 10/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru Cicâldău (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis Hagi (Rangers | Scoția, 24/2), Deian Sorescu (FCSB, 10/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 7/1), Florinel Coman (FCSB, 5/0), Dennis Man (Parma | Italia, 18/6), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1)
Atacanți
George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10), Denis Alibec (Farul Constanța, 29/3), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0)
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: romania , echipa nationala , edi iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții