Video "Din această cauză a făcut-o". De unde vine supărarea lui Mirel Rădoi, care a anunțat că pleacă de la naționala României
articol scris de Digi Sport09.11.2021, 23:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Anunțul lui Mirel Rădoi, că va părăsi naționala României după meciurile cu Islanda și Liechtenstein, continuă să genereze reacții. Claudiu Niculescu, care l-a avut coleg la națională, știe de ce a luat această decizie.
Claudiu Niculescu: "Mirel Rădoi nu a simțit susținere"
"Sunt și eu curios cum vor răspunde jucătorii echipei naționale. La meciurile trecute au avut evoluții foarte bune, care ne-au adus puncte și ne-au dat speranțe. Sunt curios cum vor răspunde acum, după anunțul lui Mirel.
Dacă m-a surprins anunțul lui Mirel Rădoi? Cunoscându-l, și da, și nu. În momentele grele, nu a simțit susținere lângă el și probabil din această cauză a luat această decizie. Eu cred că nu va reveni asupra deciziei. E păcat, pentru că a adus echipa până aici", a spus Claudiu Niculescu.
Claudiu Niculescu: "Măcar să ajungem noi la CM, că ieșim măcar în fața blocului"
"O să fe un meci echilibrat cu Islanda, chiar dacă, pe hârtie, suntem favoriți. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, trebuie obligatoriu să câștigăm. Vedem dacă o fi să fie cu Mirel la baraj, dar echipa trebuie să se califice, însă va fi extraordinar de greu la baraj.
Dar să nu ne plângem, pentru că ne putem califica la Cupa Mondială. Nici nu mai știu de când nu ne-am calificat, de 20 și ceva de ani, de când erau blonzi jucătorii naționalei din generația de aur, din 1998.
Dar am văzut la televizor CM 1998, îmi aduc aminte cu plăcere și cu nostalgie și de 1994, eram adolescent, știu că am ieșit pe străzi noaptea. Mi-aș dori să mai fie așa. Măcar să ajungem noi la CM, că ieșim măcar în fața blocului, ca să mai trăim acele emoții", a precizat Niculescu.
România mai are de jucat două meciuri cu Mirel Rădoi selecționer
"Tricolorii" mai au două meciuri de jucat din această campanie de calificare la CM 2022, dacă exceptăm meciurile de baraj.
România - Islanda se joacă pe 11 noiembrie, iar Liechtenstein - România se va disputa pe 14 noiembrie. În caz că "tricolorii" vor obține două victorii, se vor califica la baraj.
Etichete: claudiu niculescu , mirel radoi , romania islanda , preliminarii cm 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții