Foto Detalii din interior! Cum alege Cosmin Contra primul 11! Folosește metode ca la Real Madrid sau naționala Franței
03.09.2019, 17:51SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Naționala României se află în fața celui mai important meci din campania de calificare pentru Euro 2020. Meciul cu Spania, care se va disputa joi seară, 21:45, pe Arena Națională are o favorită certă, dar reprezintă și un etalon pentru actuala generație coordonată de Cosmin Contra. Tocmai de aceea selecționerul folosește metode de monitorizare ale jucătorilor, precum cele folosite la Real Madrid sau naționala Franței.
Galerie Foto
Deși mai sunt două zile până la meci, deja au apărut discuții legate de fotbaliștii care au fost sau nu convocați, așa că, cel mai probabil, vor exista și ”contestații” legate de primul 11 pe care-l vom vedea joi seară pe teren. Poate nu întâmplător, oficialii FRF au decis ”să dea din casă” și au oferit câteva detalii despre cum se ajunge la formarea unei echipe, după un stagiu de pregătire centralizat de câteva zile.
Cum alege Cosmin Contra primul 11! Sistem de monitorizare prin GPS
Unul dintre criterii este legat de parametri fizici. Cum se calculează acești parametri?
- Jucătorii primesc înaintea fiecărui antrenament un maiou special pe care îl vor purta pe durata sesiunii de pregătire.
- Înaintea ieșirii pe gazon, le este montat pe maiou sistemul de monitorizare GPS.
- Printr-un sistem de captare a semnalului, datele fiecărui jucător sunt înregistrate pe durata ședinței de pregătire.
- Staff-ul monitorizează în timp real performanța tricolorilor.
”După fiecare antrenament, evoluția fiecărui jucător este atent analizată de staff la ședințe, urmărindu-se mai mulți parametri specifici fiecărei poziții din teren, cum sunt distanța parcursă, numărul sprinturilor, viteza sau ritmul cardiac.
Tot procesul ușurează sarcina selecționerului și oferă o radiografie obiectivă a jucătorilor. Fiind folosit și pe parcursul meciului, sistemul ajută și în luarea deciziilor privind schimbările.
Tricolorii sunt monitorizați prin intermediul sistemului Catapult, pe care îl folosesc și echipe importante precum Real Madrid sau campioana mondială Franța”, se arată într-un comunicat postat de către cei de la Federație, pe site-ul oficial.
Etichete: romania spania , cosmin contra , romania euro 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții