Exclusiv ”Descurcă-te, Edi, cu suma asta”. Salariul prin care Iordănescu jr ar putea fi convins să continue la FRF
articol scris de Digi Sport06.07.2024, 20:10
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Edward Iordănescu (46 de ani) este liber de contract în acest moment după ce angajamentul său cu Federația Română de Fotbal a încetat imediat cum naționala României a fost eliminată de la EURO 2024.
- VIDEO EXCLUSIV ”E jenant să vorbim de 4.000 de euro. Pe bune? Ai încasat 12,5 milioane de euro”. Prunea, revoltat!
- EXCLUSIV Giovanni Becali îi spune direct lui Iordănescu ce să facă. ”Dacă e atât de patriot și legat de acest tricou”
Mircea Sandu: ”I-aș da lui Edi 1,5 milioane de euro”
Galerie Foto
Sigur că Iordănescu jr este în pole position pentru a continua în funcția de selecționer, după cum au spus și Răzvan Burleanu, dar și Mihai Stoichiță, astfel că acum ”mingea” se află în terenul fiului lui Anghel Iordănescu.
Mircea Sandu (71 de ani), fostul președinte al FRF, crede că actuala conducere de la Casa Fotbalului ar putea rezolva problema dacă i-ar face o propunere corectă antrenorului. Concret, Nașu' crede că un salariu în valoare de 1,5 milioane de euro pentru el și staff ar fi suficient pentru ca Edi să spună ”Da”.
”Federația a făcut un lucru bun atunci când l-a păstrat pe Edi Iordănescu în funcție după retrogradarea din Liga Națiunilor. S-a văzut mai apoi un progres, s-a văzut cum lucrurile s-au pus la punct și cum s-a creat o relație bună între jucători. Ca prietenie, mă refer”, a spus Sandu, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Digi Sport Special.
Fostul șef al fotbalului românesc opinează că ar fi fost mai bine ca soarta selecționerului să fi fost clarificată înaintea turneului final din Germania, dar, pe de altă parte, susține că nici el, dacă ar fi fost în această ipostază, nu s-ar fi grăbit să semneze un nou contract.
”Era bine dacă se făcea acel contract înainte de EURO, deși nici eu nu semnam dacă eram Iordănescu.
Ca să am o continuitate și să am și jucătorii pe aceeași poziție ca acum, mai ales în relația cu selecționerul, eu ca președinte al FRF m-aș duce până la 1,5 milioane de euro pe an net pentru Edi, cu tot cu staff-ul. 'Descurcă-te, Edi, cu suma asta', i-aș spune.
Ar însemna doi ani, până în 2026. 3 milioane de euro nu ar fi o mare sumă, mai ales că sunt salarii mari pe acolo prin FRF. Pe vremea mea, nu erau aceste sume”, a mai spus Mircea Sandu.
Câți bani a câștigat România pentru participarea la EURO 2024
Prezenţa în prima fază a competiţiei din Germania le-a asigurat tricolorilor suma de 9.250.000 de euro, la fel ca şi celorlalte selecţionate participante la competiţie.
România a încasat 1 milion de euro pentru victoria în faţa Ucrainei (3-0), în meciul de debut la EURO 2024, iar apoi alte 500.000 de euro după remiza cu Slovacia (1-1).
Calificarea în optimile de finală a adus încă 1.500.000 de euro în conturile Federaţiei Române de Fotbal, iar suma totală încasată de "Tricolori" pentru participarea la Campionatul European s-a ridicat astfel la 12.250.000 de euro.
Până în prezent, Spania este echipa care şi-a asigurat cei mai mulţi bani de la debutul EURO 2024: 16.250.000 de euro, urmată de Germania, cu 15.750.000 de euro.
Alte patru naționale calificate în sferturile de finală şi-au asigurat până acum peste 15 milioane de euro - Franţa, Anglia, Elveţia şi Turcia -, toate cu câte 15.250.000 de euro.
Olanda, care a învins România (3-0) în optimile de finală şi a acces în sferturi, are asigurată la rândul ei suma de 14.750.000 de euro, înaintea duelului cu Turcia.
Echipele calificate în semifinale vor fi recompensate cu câte 4 milioane de euro, în timp ce finalista va fi răsplătită cu 5 milioane de euro, iar viitoarea campioană a Europei va încasa 8 milioane de euro.
Premiile de la EURO 2024
- Premiu de participare - 9.25 milioane de euro
- Victorie - 1 milion de euro
- Egal - 500.000 de euro
- Calificare în optimile de finală - 1.5 milioane de euro
- Calificare în sferturile de finală - 2.5 milioane de euro
- Calificare în semifinale - 4 milioane de euro
- Prezență în finală - 5 milioane de euro
- Câștigarea trofeului - 8 milioane de euro
FOTO Românii au făcut show în Germania. Cele mai tari imagini
Galerie Foto
Etichete: mircea sandu , edi iordanescu , edi iordanescu contract
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții