Video Exclusiv ”De ce nu-l vrea Rednic pe Hagi la națională?”. Bogdan Stelea a dat răspunsul
articol scris de Digi Sport17.11.2021, 22:11
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Echipa națională a României se desparte de Mirel Rădoi după o nouă calificare ratată, iar FRF este în poziția de a găsi un nou selecționer. Gică Hagi (56 de ani) a propus un proiect serios prin care să ia naștere o nouă generație puternică.
Discursul ”Regelui” a impresionat milioane de români, iar Ionel Dănciulescu, invitat în cadrul emisiunii Liga Digisport, i-a propus lui Gică Hagi să preia frâiele și să fie omul care să-și asume construcția unei naționale care să readucă bucuria pe chipul românilor. Managerul Farului a punctat faptul că nu se poate autopropune pe banca ”tricolorilor” și a amintit că performanța cere timp.
”De ce nu-l vrea Rednic pe Hagi la națională?”. Răspunsul lui Bogdan Stelea
Tocmai acest lucru, că eventuala numire a lui Gică Hagi la cârma echipei naționale ar necesita mult timp, îl nemulțumește pe Mircea Rednic, care susține că Dan Petrescu ar fi cel mai potrivit selecționer în acest moment. Bogdan Stelea a explicat de ce antrenorul lui Dinamo nu ar merge pe mâna ”Regelui”.
”Hagi vrea să ajungem într-un moment în care să ne calificăm 10 ani la rând la toate turneele finale. De aceea propune un proiect. Trebuie să începi să construiești de jos și să ai răbdare, să ridici generații ca să poți face lucrul acesta.
Referitor la ce spune Rednic de Dan Petrescu, are dreptate. Da, e un antrenor pragmatic. Rednic vrea să se întâmple o calificare acum și crede că șansa cea mai mare este cu Dan Petrescu”, a explicat Bogdan Stelea, la emisiunea Fotbal Club.
Mircea Rednic îl propune pe Dan Petrescu pe banca României: ”A demonstrat că știe să joace la rezultat”
Tehnicianul lui Dinamo este de părere că Dan Petrescu ar trebui convins să lase CFR Cluj și să devină selecționer.
"A fost trist că am ratat calificarea. Am pierdut-o pe mâna noastră. Ținând cont de ultimele rezultate, cel mai bun antrenor este Dan Petrescu. Celelalte nume nu, Dan Petrescu a demonstrat că știe să joace la rezultat.
Noi avem nevoie de rezultate! Asta cu proiectele nu mai merge, noi facem proiecte de 20 de ani. Dan Petrescu e un tip care știe să obțină rezultate, are autoritate și personalitate.
Sau facem la Guvern, șase luni un dinamovist, șase luni un stelist. M-aș băga cu mare drag, nu mi-ar fi teamă. Dan Petrescu este cel mai indicat să vină la echipa națională", a spus Mircea Rednic, după amicalul Dinamo - Astra.
VIDEO ”De ce nu-l vrea Rednic pe Hagi la națională?”. Răspunsul lui Bogdan Stelea
Etichete: gica hagi , dan petrescu , mircea rednic , bogdan stelea , selectioner romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții