Exclusiv De ce a convocat Mirel Rădoi patru portari pentru doar două meciuri, cu Germania și Armenia
articol scris de Digi Sport30.09.2021, 20:51
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mirel Rădoi a anunțat lotul pentru meciurile din luna octombrie din preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor, cu Germania, în deplasare, și Armenia, programat la București, pe noul stadion ”Steaua”, unde naționala va evolua pentru prima dată.
Pe lista selecționerului se găsesc nu mai puțin de patru portari, situație inedită pentru un lot al unei prime reprezentative pentru doar două meciuri.
De ce a convocat Mirel Rădoi patru portari pentru meciurile cu Germania și Armenia
Mirel Rădoi i-a convocat pe Florin Niță, care va fi, foarte probabil, titular în ambele confruntări, Marian Aioani, Andrei Vlad și Horațiu Moldovan, iar Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, este de părere că selecționer a decis să convoace patru portari pentru a avea șansa să-i studieze mai bine și să-i cunoască.
”Probabil vrea să-i cunoască mai bine, să-i studieze, are apoi și două meciuri în care poate să încerce, să experimenteze”, a declarat Mihai Stoichiță, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Astfel, probabil că Mirel Rădoi vrea să pregătească și viitorul porții echipei naționale, având în vedere că Florin Niță a ajuns la 34 de ani, iar goalkeeperi ca Marian Aioani, 21 de ani, Andrei Vlad, 22 de ani, sau Horațiu Moldovan, în vârstă de 23 de ani, pot reprezenta soluții pentru titularizare după retragerea portarului legitimat acum la Sparta Praga.
Lotul României pentru meciurile cu Germania și Armenia
Portari: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
Fundași: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);
Mijlocași: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);
Atacanți: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8).
Etichete: mihai stoichita , mirel radoi , florin nita , andrei vlad , horațiu moldovan , marian aioani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții