Video Exclusiv Dănuţ Lupu nu îi dă șanse lui Mirel Rădoi la echipa națională. ”Gândește-te acum. Vine Hanca!”
18.08.2020, 08:03SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mirel Rădoi va debuta pe 4 septembrie la echipa națională, pe teren propriu, împotriva Irlandei de Nord.
Privit cu optimism de lumea fotbalului din România, noul selecționer este însă compătimit de un fost mare internațional, Dănuț Lupu (53 de ani). Acesta crede că Rădoi nu are ce să schimbe la echipa națională și a explicat de ce.
”Știi care e problema la echipa națională? Nu joacă antrenorul. Are foarte puțin timp să stea cu jucătorii. N-ai ce să-i înveți. Să fii antrenor la echipa națională e loterie. Ce poți să faci? Mirel, săracul, din ce-l cunosc eu, își dorește mult.
Nu poți să transmiți. Un jucător evoluează șase luni, ce poți să-i transmiți tu în două zile? Generația aia a noastră a jucat împreună până în 1990. Totuși, ne știam toți. Am dus-o zece ani, până în 2000. Gândește-te acum. Vine Hanca, nu știu dacă a jucat cu vreunul dintre ei”, a spus Lupu, la Digi Sport Special.
- 14 selecții în echipa națională are Dănuț Lupu
Lista preliminară cu jucătorii convocați de Mirel Rădoi pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Austria
Altfel, Rădoi a anunțat deja lotul preliminar pentru partida cu Irlanda de Nord.
Printre surprizele selecționerului se numără și Bogdan Țîru, fundașul transferat de la Viitorul la Jagiellonia, în Polonia, dar și Cristi Ganea, care s-a înțeles cu Aris Salonic.
Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon/Franța, 67/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter/Italia, 0/0), Silviu Lung (Kayserispor/Turcia, 3/0);
Fundași: Romario Benzar (Lecce/Italia, 19/0), Vasile Mogoș (Cremonese/Italia, 1/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa/Rusia, 9/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț/Bulgaria, 37/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 18/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 57/0), Cornel Râpă (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Cristi Ganea (2/0), Adrian Rus (Mol Vidi/Ungaria, 5/0);
Mijlocași: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 4/0), Răzvan Marin (Ajax/Țările de Jos, 21/1), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 0/0), Dorin Rotariu (FC Astana/Kazahstan, 10/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 37/10), Ianis Hagi (Rangers FC/Scoția, 10/0), Alexandru Mitriță (New York City FC/SUA, 11/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 37/3), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Tudor Băluță (Brighton/Anglia, 7/0);
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 37/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 14/6).
Programul din grupa României din Liga Națiunilor:
- Vineri, 4 septembrie: Norvegia – Austria, România – Irlanda de Nord (21:45)
- Luni, 7 septembrie: Austria – România, Irlanda de Nord – Norvegia (21:45)
- Duminică, 11 octombrie: Norvegia – România (19:00), Irlanda de Nord – Austria (21:45)
- Miercuri, 14 octombrie: Norvegia – Irlanda de Nord, România – Austria (21:45)
- Duminică, 15 noiembrie: Austria – Irlanda de Nord, România – Norvegia (21:45)
- Miercuri, 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România, Austria – Norvegia (21:45)
Etichete: echipa nationala , mirel radoi , danut lupu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții