Exclusiv Daniel Pancu: ”A dat Rareș Pop două goluri? Deocamdată la mine e dator. Și el și toți ceilalți”
articol scris de Digi Sport24.09.2024, 12:00
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România U21 a pierdut meciul cu Finlanda, scor 0-2, în preliminariile EURO 2025 U21, iar selecționerului Daniel Pancu nu i-a trecut nici acum supărarea.
Mesajul pe care îl transmite jucătorilor săi în perspectiva viitoarei convocări este unul foarte apăsat.
Daniel Pancu: ”Vreau să-i văd că mănâncă gazonul”
”A dat Rareș Pop două goluri? Foarte bine! Pentru el le dă! Deocamdată la mine e dator. Și el și toți ceilalți. Eu nu mai laud pe nimeni până nu vom obține rezultatele care să ne ducă la turneul final. După Finlanda, toți sunt datori și vreau să-i văd că mănâncă gazonul, că luptă până la epuizare pentru echipele lor de club. Doar așa ne vom putea prezenta cum trebuie la meciurile cu Muntenegru și cu Elveția”, a declarat Daniel Pancu, antrenorul României U21.
Rareș Pop și Borza au fost titulari în echipa Rapidului le victoria cu Slobozia, scor 2-1, iar Grameni a intrat în repriza a doua. Vulturar, un alt internațional de tineret al României, nu a prins minute la acest joc.
Chiar dacă fotbalistul de bandă dreaptă a marcat de două ori pentru giuleșteni și a ajuns la cota trei în acest campionat, acesta trebuie să ajute și echipa națională de tineret în următoarele două partide, care sunt extrem de importante.
VIDEO cu rezumatul meciului Unirea Slobozia - Rapid 1-2:
În octombrie, România U21 va juca ultimele meciuri din grupa de calificare pentru EURO 2025, acolo unde se regăsesc Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia.
”Tricolorii” mici sunt pe locul 3 (16 puncte), Finlanda pe doi, la egalitate cu naționala noastră, iar grupa este condusă de Elveția (17 puncte).
Programul meciurilor:
Vineri, 11 octombrie, ora 17:00: Muntenegru U21 – România U21, Nikšić Stadium, Nikšić
Marți, 15 octombrie, ora 19:00: România U21 – Elveția U21, Stadionul Giulești, București
Etichete: romania u21 , daniel pancu , rares pop
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții