Dan Petrescu l-a ignorat la CFR Cluj, dar a ajuns să marcheze la echipa națională: ”Nici în amicale nu m-a băgat”
articol scris de Digi Sport26.11.2022, 10:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Paraschiv (23 de ani) este unul dintre fotbaliștii români cu cel mai mare progres din ultimul an.
Atacantul celor de la FC Hermannstadt a devenit golgheterul formației sibiene, iar Edi Iordănescu l-a recompensat cu o convocare la echipa națională a României.
Daniel Paraschiv, o revelație a acestui sezon
În acest sezon de Liga 1, Daniel Paraschiv a marcat opt goluri și a oferit o pasă decisivă, iar formația sa, FC Hermannstadt, se află pe locul 5, cu 27 de puncte, mult peste așteptările trasate la începutul stagiunii.
Datorită formei sale foarte bune, Edi Iordănescu a deci să-l convoace pe Daniel Paraschiv la echipa națională a României pentru partidele amicale cu Slovenia și Moldova, din luna noiembrie.
Daniel Paraschiv a intrat în minutul 70 al duelului cu Moldova și, după doar un minut, a obținut o lovitură de la 11 metri, pe care tot el a transformat-o.
Daniel Paraschiv, ignorat de către Dan Petrescu
Daniel Paraschiv a aparținut campioanei CFR Cluj din vara lui 2021, când a fost adus de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, până în vara lui 2022, când formația din Gruia l-a cedat definitiv la FC Hermannstadt.
Atacantul nu a primit nicio șansă la CFR Cluj și vorbit cu tristețe despre această experiență. Simte că merita să primească mai multe oportunități din partea lui Dan Petrescu.
”(De ce a renunțat CFR la tine și ce te-a deranjat cel mai mult acolo?) Nu știu de ce au renunțat, probabil au considerat ca nu pot ajuta echipa, astfel că m-au cedat la Voluntari și ulterior la Hermannstadt. Cel mai frustrant lucru pentru mine a fost că nici măcar în amicale nu am primit șansa să pot demonstra dacă sunt sau nu suficient de bun pentru CFR.
Nu am niciun mesaj de transmis nimănui. Dan Petrescu este un antrenor foarte bun și merită toată aprecierea pentru tot ce a realizat la CFR.
Practic, nu mi-a spus nimeni nimic. Am fost anunțat de Dani Coman (n.r. - președinte la Hermannstadt pe atunci) că au ajuns la un acord pentru transferul meu definitiv și cam asta a fost. Nici nu am apucat `să ne strângem mâna` cum s-ar zice”, a declarat Daniel Paraschiv, conform prosport.ro.
Etichete: dan petrescu , hermannstadt , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții