Video Cum a fost surprins Răzvan Burleanu chiar înainte de golul lui Muller, în Germania - România 2-1
articol scris de Digi Sport09.10.2021, 10:45
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
VIDEO Germania - România 2-1 | La partida de la Hamburg au fost prezenți în tribune și Răzvan Burleanu, președintele FRF, care a stat la ”oficială” alături de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.
Cu puțin timp înainte ca Muller să marcheze golul, care s-a dovedit a fi al victoriei, Burleanu a fost surpins în timp ce le ținea pumnii strânși tricolorilor. Oficialul FRF avea emoții la lovitura de colț a gazdelor. Kimmich a centrat foarte bine din corner, Goretzka a deviat pe colțul opus după care Muller, nemarcat de nimeni, a marcat.
Galerie Foto
Burleanu și Stoichiță au rămas împietriți în timp ce întreaga asistență a aplaudat golul atacantului de la Bayern Munchen.
VIDEO cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, în tribune la Germania - România 2-1
"Ştiu cum vrea să joace". După tactica-surpriză a lui Rădoi cu Germania, abordarea cu Armenia va fi alta: "Avem mai multe şanse"
România a surprins în meciul cu Germania cu tactica abordată de Mirel Rădoi şi "tricolorii" au fost aproape de un rezultat mare împotriva cvadruplei campioane mondiale.
Mihai Stoichiţă, a recunoscut că l-a surprins şi pe el abordarea tactică în care Rădoi a jucat cu 5 fundaşi, dintre care 3 centrali.
Dacă până acum, de când e selecţioner, Rădoi a subliniat că el nu face rabat de la principiile lui ofensive, iată că jocul cu Germania a arătat cu totul altfel.
"Suntem mândri de cum au jucat, de cum s-au dăruit, de organizarea de joc. Din ce am văzut, mi s-a părut cea mai logică treabă pe care putea să o facă. Bravo lui Mirel, este meritul lui, dar și al jucătorilor, pentru dăruire.
Poate, dacă eram mai atenți la finalizare, puteam să scoatem mai mult din meciul ăsta. Asta este. Am dat semne că putem deveni o echipă bună, nu ca Germania, dar măcar să fim competitivi în Europa.
Maturizat a fost tot timpul Rădoi. A încercat și altceva. Avem mult mai multe șanse jucând în felul acesta, reactiv, cu realizări și în atac mult mai consistente. Trebuie să fim mult mai atenți.
E păcat, azi au fost niște momente pe care am fi putut să le speculăm. Așa cum am avut șansa de a nu fi penalty și să înscriem imediat, după 1-1, dacă eram mai atenți la finalizare și am fi făcut noi 2-1, nu știu dacă am fi câștigat meciul, dar nu am fi pierdut.
Nu poți să spui că nu am ajuns la poartă, dar conștientizarea faptului că doar prin organizare putem să redevenim ce am fost odată trebuie să devină regulă în fotbalul românesc", a spus Stoichiţă la Digi Sport Special.
VIDEO cu rezumatul meciului Germania - România 2-1
Etichete: mihai stoichita , razvan burleanu , germania romania 2-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții