Cosmin Contra, lăudat de unde se aștepta mai puțin: ”Mi-ar plăcea să rămână. A reconstruit naționala”
17.11.2019, 22:29SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cosmin Contra este criticat de aproape toată lumea din fotbalul românesc, dar primește laude de unde se aștepta mai puțin. Selecționerul Spaniei, Robert Moreno, e convins că ”Guriță” nu ar trebui demis de la echipa națională.
”Mi-ar plăcea să rămână Cosmin, a făcut lucruri bune, a reconstruit naţionala. Am văzut o echipă care munceşte, mi se pare un antrenor foarte bun”, a spus Moreno, înaintea meciului cu România, de pe Wanda Metropolitano.
Spania este a doua casă pentru Cosmin Contra. A evoluat la Alaves, Atletico Madrid și Getafe. Ca antrenor, le-a pregătit pe Fuenlabrada, Getafe și Alcorcon.
Cosmin Contra mai are contract cu FRF până în decembrie
Contra recunoaște că rezultatele din preliminarii nu-l recomandă pentru a prelungi contractul scadent în decembrie.
"Sunt foarte corect cu ce se întâmplă, sunt trei echipe cu care ne-am luptat la calificare și contra cărora n-am reușit nicio victorie. Principalul responsabil sunt eu, după meciul de mâine (n.r. cu Spania) și niște zile de gândire voi lua o decizie.
Realitatea crudă e că nu am câștigat niciun meci contra celor trei adversari. Au fost critici și când mergea bine naționala. Există o limită însă a bunului simț, avem și noi familii, părinți care suferă, plâng", a mai spus Cosmin Contra.
Spania - România va fi luni, de la ora 21:45, și va putea fi urmărit în format LIVE-TEXT pe digisport.ro.
Etichete: cosmin contra , spania - romania , robert moreno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții