Cosmin Contra, la ora adevărului: ”Nu am fost la măsura așteptărilor din postul de selecționer”
17.10.2019, 17:50SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cosmin Contra și-a cerut din nou scuze după ce l-a înjurat pe George Pușcaș, în urma penalty-ului ratat în meciul României cu Norvegia (1-1). Selecționerul tricolorilor îndeamnă ca jucătorii și fanii să spere încă în calificarea la Euro 2020.
”Vreau să-mi cer scuze pentru comportamentul meu din meciul cu Norvegia. Nu am fost la înălțimea așteptărilor din postul de selecționer, dar tensiunea unui meci așa de important a fost mare.
Vreau să-mi cer scuze tuturor suporterilor români, dar, în același timp, să continuăm să luptăm, pentru că avem în continuare șanse să ne calificăm la EURO 2020. Hai România!”, e mesajul vocal postat de Cosmin Contra, pe Instagram.
Reacția lui George Pușcaș după ce a fost înjurat de Cosmin Contra
Imediat după meciul de pe Arena Națională, George Pușcaș a recunoscut că nu a mai fost pus în situația aceasta până acum, în carieră. Atacantul lui Reading a pus ieșirea în decor a selecționerului pe starea de tensiune în care se afla.
”Nu știu, probabil de la nervi, era presiunea prea mare, asta se întâmplă în fotbal și trebuie să mergem mai departe. Nu știu, nu mă întrebați, nu am mai avut parte de așa ceva, dar cred că Mister de la tensiune și de la presiune de aia a reacționat așa.
Ți-am spus, nu pot să-ți răspund la asta pentru că nu știu ce mi se pare normal, trebuie să mă concentrez pe teren și la ceea ce am de făcut”, a spus Pușcaș, după egalul cu Norvegia, 1-1.
Etichete: cosmin contra , george puscas , cosmin contra echipa nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții