Exclusiv Cosmin Contra a dezvăluit cine este "șeful" din vestiarul naționalei României
12.09.2018, 12:17SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Videoclipul cu Ionuţ Radu, în care-și încurajează colegii de la naționala U21 înaintea meciului cu Bosnia a devenit viral pe rețelele sociale și a fost comentat de figurile emblematice ale fotbalului românesc. Cosmin Contra se numără printre cei care a rămas plăcut impresionat de atitudinea căpitanului de la tineret și a subliniat importanța unui astfel de jucător la echipă.
Discursul lui Ionuț Radu i-a amintit selecționerului României de momentele în care evolua la echipa națională. În schimb, el a dezvăluit faptul că în vestiarul tricolorilor mari, printre jucători, nu există un lider care să țină discursuri motivaționale precum Radu. Astfel, cel mai vocal om al României este chiar Cosmin Contra.
"Eu eram unul dintre jucătorii care avea discursuri pozitive, încurajatoare pentru colegii mei. La naționala mare nu avem un jucător care să vorbească, dar vorbesc eu, pentru că de asta rămân fără voce. Nu mă deranjează asta", a dezvăluit Cosmin Contra.
Selecționerul României crede că un jucător cu abilități de lider reușește să eficientizeze considerabil munca depusă de antrenor.
"Mă bucur că vedem un lider de echipă, avem nevoie de lideri și nu doar de unul. Astfel, ceilalți jucători rămân concentrați și dacă reușești să tragi după tine o generație, e mult mai ușor pentru antrenor", a declarat Cosmin Contra la Digi Sport Matinal.
Etichete: romania , romania u21 , cosmin contra , ionut radu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții