Exclusiv ”Contra nu va mai fi selecționerul naționalei!” Anunțul lui Gabi Balint. 3 soluții pentru FRF
16.11.2019, 01:07SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România - Suedia 0-2 | Gabi Balint este convins că selecționerul Cosmin Contra își va prezenta demisia după meciul cu Spania, ultimul din preliminariile Euro 2020.
”Guriță” a ratat calificarea la Euro 2020, din Grupa F, iar tricolorii mai speră la accederea în competiția europeană din play-off-ul Ligii Națiunilor. Cel mai probabil, în primăvara viitoare vom avea alt selecționer.
”Nu ştiu dacă Gică, după experienţa cu Slovenia, s-ar băga. Poate nici Dan Petrescu. Sigur, Contra nu va mai fi atunci la naţională. Merge acum în Spania, dar eu cred că nici el nu mai vrea să continue”, a spus Balint, la Digi Sport Special.
Pe lista FRF se află trei nume mari, care pot prelua echipa națională: Gică Hagi, Dan Petrescu și Mirel Rădoi sunt soluțiile pentru o renaștere a selecționatei noastre.
România - Suedia 0-2 | Contra: ”Îmi expiră contractul după meciul cu Spania”
Chiar și Cosmin Contra a anunțat că, foarte probabil, meciul cu Spania va fi ultimul la cârma naționalei.
”Sunt la dispoziția Federației, mai e un meci, contractul meu se termină în decembrie. Vom vedea ce se va întâmpla, dar în principiu, contractul meu expiră după acest meci cu Spania. După meciul cu Spania, vom vedea ce se va întâmpla. Dacă Rădoi își dorește, poate deveni noul selecționer. Probabil că nu voi dormi. E probabil una din cele mai mari dezamăgiri”, a spus Contra, la Pro TV.
România va disputa ultimul meci din preliminariile pentru Euro 2020 cu Spania, la Madrid, luni, de la ora 21:45, în timp real pe digisport.ro.
Etichete: dan petrescu , gabi balint , cosmin contra , mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții