Constantin Budescu, răspuns tăios după ce a aflat că a ratat naționala din cauza kilogramelor în plus
18.03.2021, 21:39Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Constantin Budescu (32 de ani) a reacționat după ce Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi, a spus că nu a fost convocat din cauza surplusului de kilograme.
Mijlocașul lui Damac susține că are aproape cu 4 kg mai puțin față de perioada Astra, când era convocat la prima reprezentativă.
”Despre kilograme, nu ştiu ce să zic. Acum am văzut şi eu. Când eram la Astra, chiar mă uit acum (n.r. se urcă pe cântar). Faţă de Astra, am 3,6 kilograme mai puţin, acum. Deci, nu cred că asta a fost problema.
Când eram la Astra, eram la echipa naţională, iar după acest transfer, nu. Şi am 3,6 kilograme mai puţin. Deci, este o prostie ce s-a spus! Nu cred că are relevanţă”, a spus Budescu.
Cine are două kilograme în plus, nu "pupă" echipa naţională
Motivul pentru care Budescu nu a fost luat în calcul pentru această acţiune este dat de greutatea fotbalistului. Tricoul îmbrăcat la noua sa echipă, FC Damac, din Arabia Saudită, nu avea cum să ascundă kilogramele în plus pe care le are fotbalistul român.
Regula impusă de Mirel Rădoi la echipa naţională este ca niciun jucător care are două kilograme sau mai multe în plus să nu fie convocat, iar "secundul" Nicolae Dică a explicat că ea se aplică oricărui fotbalist, indiferent de valoarea sau de numele lui.
”Am văzut că s-a spus că se pune foarte mult accentul pe ceea ce se face la echipa naţională. Păi, dacă vă uitaţi câte selecţii am eu la echipa naţională, ce randament am avut şi câte goluri am marcat probabil vă daţi seama şi de chestia asta", a mai spus Budescu, la AS.ro.
Etichete: mirel radoi , lot romania , budescu , constantin budescu , budescu romania , convocări mirel rădoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții