Chiar aşa? Selecţionerul italian de la U 15 a fost impresionat de naţionala României
16.03.2018, 11:51SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tricolorii de la Under 16, antrenaţi de Daniel Mogoşanu, au reuşit să obţină victoria şi în cel de-al doilea meci de pregătire jucat la Mogoşoaia, tot 1-0, cu echipa Italiei. Rezultate excelente în disputele cu o şcoală de fotbal recunoscută, chiar dacă italienii au venit cu jucători cu un an mai mici decât ai noştri. "Antrenorul lor a declarat la final că da, dom'ne, România arată cu totul altfel", a afirmat Mihai Stoichiţă în această dimineaţă, la Digi Sport Matinal.
"Să ştiţi că tot la fel am jucat contra Italiei anul trecut. U16 contra U15. Şi ne-au dat cu terenul în cap. Patru ne-au dat! 3-0 în primul meci şi 1-0 în cel de-al doilea. Chiar am văzut că au un român în staff-ul lor cu care am şi discutat. Era foarte mândru pentru ce a arătat România, pentru impresia lăsată. Şi vreau să vă aduc aminte şi că Bratu, când a fost în toamnă cu naţionala U18 în Italia a terminat la egalitate, 0-0. Vă spun că este un progres evident", a mai spus actualul director tehnic al FRF.
Naţionala U 15 a Italiei este antrenată de Antonio Rocca, 67 de ani, cel care a antrenat U15 şi la cele două victorii azzurre amintite de Stoichiţă.
Etichete: mihai stoichita , romania italia , daniel mogosanu , romania u16 italia u15 1-0 , antrenor u16
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții