Ce spune Mirel Rădoi despre o eventuală revenire la FCSB: "M-am certat cu nașul, ne-am împăcat"
articol scris de Digi Sport14.11.2021, 22:00
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FCSB a rămas fără antrenor după despărțirea de Edi Iordănescu, iar Mirel Rădoi a fost întrebat despre o eventuală revenire pe banca vicecampioanei.
Rădoi a anunțat că va părăsi naționala României, după finalul campaniei pentru CM 2022, iar fostul selecționer spune că ar putea lucra din nou în Liga 1:
"În momentul în care ai un contract, indiferent de sumă, dacă se achită clauză, ești nevoit să-ți faci bagajele. Îmi pare rău de Edi, suntem prieteni, știu cum lucrează. Cu el, FCSB ar fi fost o candidată serioasă la titlu. Mă văd antrenând chiar și în România, atât timp când va exista un contract foarte clar, nu am de ce să nu antrenez în România. Fotbalul este o presiune prea mare ca să pot refuza ceva.
În momentul de față, nu mă întorc la FCSB. Nu știu, totuși, ce se va întâmpla peste o săptămână. Am mai fost o dată, m-am certat cu nașul, ne-am împăcat. Mă duc a doua oară, să ne certăm iar?", a spus Mirel Rădoi, după victoria cu Liechtenstein.
"Palma" primită de Gigi Becali de la Edi Iordănescu. Ce decizie a luat antrenorul înainte de a pleca de la FCSB
FCSB a emis un comunicat de presă prin care confirmă faptul că Iordănescu Jr a decis să plece gratis. Chiar dacă avea în contract o clauză potrivit căreia trebuia să primească 500.000 de euro în cazul demiterii, Edi Iordănescu a decis să plece de la FCSB fără să aibă alte pretenții financiare.
"FCSB anunță că a ajuns la un acord cu Edward Iordănescu pentru încetarea contractului, fără pretenții financiare din partea niciuneia dintre părți", se arată în comunicatul emis de FCSB.
FCSB, neînvinsă cu Edi Iordănescu în ultimele nouă meciuri
Edi Iordănescu a plecat de la FCSB după un mandat care a cuprins doar 12 meciuri. Bilanțul antrenorului este pozitiv, cu opt victorii, două remize și două înfrângeri, dintre care una la ”masa verde”, cu FC Voluntari, în optimile Cupei României.
Mai mult, cu Edi Iordănescu pe banca tehnică, FCSB nu a pierdut niciunul dintre ultimele nouă partide disputate.
Edi Iordănescu o lasă pe FCSB pe locul doi în Liga 1, cu 31 de puncte, opt în spatele liderului CFR Cluj.
VIDEO Rezumatul meciului Liechtenstein - România
Etichete: edi iordanescu , mirel radoi , selectioner romania , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții