Exclusiv Ce nu s-a văzut la TV. Momentul în care Moruțan a început să plângă. Ce s-a întâmplat după victoria României
articol scris de Digi Sport19.06.2024, 10:58
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
România a început fantastic EURO 2024, cu o victorie la scor obținută în fața Ucrainei, scor 3-0.
- Belgia - România, al doilea meci al ”Tricolorilor” de la EURO 2024, se va juca sâmbătă, 22 iunie, la Koln, de la 22:00 și va fi Live Text pe digisport.ro.
”Tricolorii” au făcut un meci perfect pe Fussball Arena, din Munchen, în fața a aproximativ 40.000 de spectatori, dar din acest întreg spectacol a lipsit Olimpiu Moruțan (25 de ani).
Moruțan a plâns, după meciul cu Ucraina, în vestiar
Galerie Foto
Accidentat grav înaintea turneului final, motiv pentru care a ratat convocarea, dar invitat în Germania la inițiativa FRF, Moruțan a trăit aparte cea mai importantă victorie a ”Tricolorilor” din istoria participărilor României la turneele finale. A plâns, la final, în vestiar.
Ion Geolgău (63 de ani), directorul de scounting al Federației Române de Fotbal, prezent și el la EURO, a dezvăluit momentul care nu s-a văzut la TV, dar care a fost extrem de emoționant.
”Am fost în vestiar după joc. Ei nu apucaseră să intre la duș. Eram mai mulți membri din delegație, iar împreună cu noi a intrat și ăsta micu, Moruțan.
La un moment dat, a venit Nicușor Stanciu la el. Erau lângă mine, într-un colț, acolo. A vrut să-l îmbărbăteze, să-i ureze toate cele bune, însănătoșire, moment în care ăsta micu a început să plângă.
Mi-au dat și mie lacrimile, lui Nicușor, la fel. Apoi, pe rând, au început să vină jucători să-l îmbărbăteze.
Credeți-mă fost un moment emoșionant, pe care nu l-am trăit ca jucător, dar la fel aș fi reacționat și eu.
A fost emoționat, cu lacrimi în ochi. Asta înseamnă mult pentru mine, înseamnă spirit de echipă”, a spus Geolgău, în direct, în cadrul emisiunii Liga DigiSport.
Olimpiu Moruțan l-a descris în patru cuvinte pe Nicolae Stanciu, după gestul superb făcut în vestiarul naționalei
La finalul partidei împotriva Ucrainei, câștigată de ”Tricolori” la scor de neprezentare, 3-0, Nicolae Stanciu i-a dăruit tricoul purtat în acest meci lui Olimpiu Moruțan.
La o zi distanță, Moruțan a avut doar cuvinte de laudă pentru căpitanul naționalei României și a spus cât de strânsă este relația de prietenie dintre ei.
”Un gest de nota 10. Eu știu ce băiat e Stanciu. E un băiat de mare caracter și un băiat cu bun simț. M-au ținut aproape de grup. Le mulțumesc din suflet.
Suntem amici foarte buni. Ținem legătura. În acest grup, suntem ca frații. Sunt parte din echipă, dar cu o durere în suflet că nu pot să fiu acolo să îi ajut.”, a spus Olimpiu Moruțan, potrivit FRF TV.
Nicolae Stanciu i-a dat tricoul lui Olimpiu Moruțan în vestiar, după România - Ucraina
La scurt timp după încheierea partidei de pe stadionul Allianz Arena, la vestiare, Nicolae Stanciu i-a înmânat tricoul său de joc lui Olimpiu Moruțan (25 de ani), jucătorul turcilor de la Ankaragucu, care nu poate participa la EURO 2024 din cauza unei accidentări grave suferite la sfârșitul lunii aprilie.
”Gest de CĂPITAN! Nicu i-a oferit tricoul în care a marcat primul gol la un turneu final lui Olimpiu Moruțan”, au notat cei de la echipa națională a României pe pagina oficială de Instagram.
Pentru prestația din meciul cu Ucraina, Nicolae Stanciu a fost notat cu 7,5 de specialiștii Sofa Score și a primit una dintre cele mai mari evaluări din rândul jucătorilor care s-au aflat pe teren.
- 15 meciuri și 71 de selecții sunt cifrele lui Stanciu pentru selecționata României
- 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Stanciu, potrivit Transfermarkt
Etichete: edi iordanescu , nicolae stanciu , ion geolgau , olimpiu morutan , romania ucaina 3-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții