Ce a recunoscut Nicolae Stanciu, după ce România a fost aproape să piardă la scor de forfait
articol scris de Digi Sport27.03.2024, 01:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
România a pierdut la limită meciul disputat marți seară împotriva Columbiei, scor 2-3, pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.
Din nou, banderola de căpitan a fost purtată de Nicolae Stanciu (30 de ani), iar decarul României a avut o evoluție deasupra notei generale lăsate de echipă.
Nicolae Stanciu a recunoscut superioritatea Columbiei, care era să ne bată cu 3-0
La flash-interviul acordat după meci, mijlocașul celor de la Damac a avut un discurs sincer și a recunoscut că sud-americanii meritau victoria.
"A fost un meci plăcut pentru spectatori, ne bucurăm că au fost foarte mulți români în tribune. Un meci bun, în care am vrut să ne vedem nivelul. Dar din păcate trebuie să recunoaștem că ne-au fost superiori și că au meritat victoria. Erau neînvinși de mai mult timp decât noi.
Dar cred că, până la urmă, și acest amical ne ajută. Am avut momente bune. Cu siguranță ne vom regla până la campionatul european. Asta le-am zis colegilor, că până la confruntarea cu noi aveau 20 de meciuri fară înfrângere.
E păcat că azi s-a întrerupt seria noastră, dar oricând poate veni un moment din ăsta. Nu trebuie neapărat să facem o statistică, era mai important jocul. Cred c-au fost două jocuri bune și cel din urmă ne-a testat foarte mult.
N-am intrat cu gândul să ne apărăm, dar câteodată... Au arătat că formează o echipă puternică și așa vrem și noi să ajungem pe viitor. Important e că au prins minute aproape toți jucătorii.
Am văzut că s-a calificat Ucraina, la EURO vor fi meciuri mult mai strânse, mai echilibrate. Nu știu sigur dacă există o favorită certă a grupei", a declarat Stanciu.
VIDEO cu rezumatul meciului România - Columbia 2-3
România - Columbia 2-3. Prima victorie din istorie pentru sud-americani, în confruntările directe
Sud-americanii au început meciul cum nu se putea mai bine și au deschis scorul în minutul 6, prin Cordoba. Jhon Arias a dublat apoi avantajul în minutul 36.
Repriza secundă a fost mai echilibrată, dar Asprilla a marcat cel de-al treilea gol în minutul 80 și părea că România va înregistra un rezultat rușinos.
Însă, de la golul de 0-3 încoace, "Tricolorii" au atacat în valuri și au reșit să reducă din diferență prin Hagi, în minutul 83. Un alt fotbalist intrat de pe bancă, Tănase, a stabilit scorul final în minutul 90+3.
Deși a fost un meci amical, rezultatul este un prilej de mândrie pentru columbieni, care au înregistrat prima victorie din istorie împotriva României.
Etichete: romania , columbia , nicusor stanciu , nicolae stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții