Exclusiv ”Care este jucătorul tău favorit de la națională”? Răspunsul lui Gică Craioveanu
articol scris de Digi Sport13.10.2024, 17:04
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
România s-a impus clar, scor 3-0, la Larnaca, împotriva naționalei din Cipru, în etapa a 3-a a Ligii Națiunilor.
Pentru prima noastră reprezentativă au marcat Dennis Man (minutul 16), Răzvan Marin (minutul 25 - penalty) și Radu Drăgușin (minutul 36).
Gică Craioveanu (56 de ani), fostul atacant al echipei naționale, a urmărit succesul obținut de selecționata pregătită de Mircea Lucescu în ”Insula Afroditei” și a spus care este jucătorul de la națională pe care-l apreciază cel mai mult.
Gică Craioveanu: ”Dennis Man mi se pare un jucător de un talent uriaș”
Gică Craioveanu a mărturisit că jucătorii săi favoriți de la echipa națională sunt Dennis Man (26 de ani / Parma) și Răzvan Marin (28 de ani / Cagliari). Însă, fostul atacant a susținut că a fost impresionat în special de talentul pe care-l posedă Man.
”(n.r. care este jucătorul tău favorit de la echipa națională?) Îmi plac oltenii mei (n.r. Mitriță, Bancu), dar dacă ar fi să aleg: Dennis Man sau Răzvan Marin. Man mi se pare un jucător de un talent uriaș. Când joacă pentru echipă este unic”, a spus Craioveanu, la emisiunea Digi Sport Special.
Atât Marin, cât și Man, au reușit să marcheze pentru România în victoria cu Cipru.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Man, conform Transfermarkt
- 8 goluri a reușit Man pentru echipa națională, în 30 de apariții
Program România - Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB)
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Cristian MANEA (FC Rapid 1923), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj)
- MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Dennis MAN (Parma | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Darius OLARU (FCSB), Victor DICAN (Farul), Ianis HAGI (Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova)
- ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia), Denis ALIBEC (Farul Constanța), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia)
Clasamentul Grupei C2 din Liga Națiunilor
VIDEO Rezumat Cipru - România, scor 0-3
Etichete: romania , cipru , gica craioveanu , razvan marin , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții