Care este jucătorul care ”merge o repriză și astăzi”. Florin Prunea a spus totul după meciul ”Generației de aur”
articol scris de Digi Sport26.05.2024, 00:11
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Ultima partidă a ”Generației de Aur” a avut loc pe Arena Națională, la meciul cu ”Legendele Lumii”, pe care românii l-au câștigat cu scorul de 3-2.
Evenimentul a reprezentat o nouă șansă pentru suporteri de a revedea legende precum Dan Petrescu, Gică Popescu, Gică Hagi, Dida, Rivaldo sau Hristo Stoichkov.
Florin Prunea crede faptul că fostul ”tricolor” Costel Gâlcă poate juca și astăzi la un nivel înalt
Florin Prunea (55 de ani) a avut doar cuvinte de laudă la adresa foștilor internaționali. Fostul mare portar, din naționala României, crede că antrenorul Universității Craiova, Costel Gâlcă (52 de ani), ar fi capabil să joace în fotbalul actual.
”Am avut o discuție înainte de meci, toți portarii. Am plâns. Plângeam toți. Am avut emoții multe. Dacă stadionul avea 200.000 locuri, ar fi fost arhiplin astăzi.
(n.r. Cum a fost apărarea?) Apărarea? L-ai văzut pe Belo (n.r. Miodrag Belodedici) cât a alergat? Așa ceva nu am mai văzut. Stăteam și mă uitam după margine și nu îmi venea să cred.
Costel Gâlcă cred că merge o repriză și astăzi. Ați văzut cum joacă? E fantastic. A fost o seară extraordinară. Cred că și vouă (n.r. presa) v-a plăcut nu? Când suntem mai uniți, suntem mai puternici.
Ne pare rău că Didi Prodan nu a fost alături de noi. Poate de acolo, de sus, s-a uitat la meci. Tot stadionul i-a scandat numele.
L-ați văzut pe Karagounis? Doamne! Ce jucător! A venit și Jose Mourinho în vestiar. A zis că ne cunoaște pe fiecare în parte. A fost foarte motivațional ce ne-a spus Mourinho, în vestiar.
Nea Puiu (n.r. Anghel Iordănescu) a fost mai liniștit, în schimb”, a declarat Florin Prunea, la finalul jocului.
Cum arată în prezent legendele fotbalului românesc și mondial
Galerie Foto
Unii dintre fotbaliștii prezenți au același număr de kilograme precum în perioada în care activau, în timp ce peste alții timpul și-a pus diferit amprenta, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.
Etichete: generatia de aur , florin prunea , costel galca , meci de retragere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții