Sursa: frf.ro | Gabriel Tamaş

Exclusiv Când se va retrage Tamaș și cum a explicat convocarea la națională: "Parcă aveam 19 ani"

08.10.2018, 15:37
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Cu 65 de selecţii în echipa naţională, Gabi Tamaş este cel mai experimentat jucător din lotul convocat de Cosmin Contra, în vederea dublei cu Lituania (11 octombrie) și Serbia (14 octombrie), din Liga Națiunilor. Fundașul își dorește să mai prindă un turneu final cu România, apoi se va concentra pe momentul retragerii.  

Gabi Tamaș (34 de ani) a primit, în luna mai, propunerea de a semna un nou contract cu israelineii de la Hapoel Haifa, iar fundașul român a acceptat-o imediat. În urma prestațiilor foarte bune din Israel, Cosmin Contra a decis să-l convoace pe Tamaș la echipa națională, după o pauză de trei ani.

 "Nu mă așteptam să fiu convocat. Vreo doi ani am tot așteptat, jucam la Steaua, am fost premiat ca fundașul anului. Anul trecut s-a întamplat asta și în Israel. Probabil că domnul Daum și nea Puiu nu au văzut la fel. Uite că a venit vremea să mă întorc.

Îmi luasem gândul că voi mai juca pentru națională.

Am avut emoții mari când am aflat. Parcă aveam 19 ani (n.r - vârsta la care a debutat pentru echipa națională) când l-am auzit pe Cosmin că mă vrea.

Mă bucur să-l văd acum antrenor după ce am jucat împreună, am prins și un turneu final alături de el în teren.

Sper să mai prind un turneu final. Nu mă consider bătrân, încă mai pot. Sper să mă ajute Dumnezeu și să mă ferească de accidentări, apoi voi putea să-mi închei cariera liniștit", a spus Gabi Tamaș, în exclusivitate pentru Digi Sport.

EXCLUSIV Rădoi l-a dat afară de la FCSB dar reacția lui Tamaș este de milioane: "Beau o bere cu el!"

"În orice caz, nu m-aș mai întoarce în România să joc fotbal. Afară mereu am fost mult mai respectat și la o echipă de afară am să mă retrag", a mai spus Tamaș.

Ultimul meci la echipa națională pentru Gabi Tamaș a fost la jumătatea lunii mai 2015, Irlanda de Nord - România, 0-0, în preliminariile Euro 2016, când a evoluat doar un minut.

LOTUL României pentru meciurile cu Lituania și Serbia

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 53/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0);

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 4/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 29/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaș (Hapoel Haifa, 65/3), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 2/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 5/0);

Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 3/0);

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 25/6), George Țucudean (CFR Cluj, 6/2), Denis Drăguș (FC Viitorul, 1/0).

Etichete: gabi tamas , cosmin contra , tamas echipa nationala , tamas retragere , tamas contra , gabi tamas romania


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Surpriză! Pe cine a pus Damac antrenor, după ce Contra a plecat și Șumudică a spus "nu"

Exclusiv Contra și-a reziliat contractul cu Damac pentru a semna cu altă echipă, dar a rămas cu buza umflată! Ce a făcut românul

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”