Becali a luat o decizie radicală, după ce Contra l-a înjurat pe Pușcaș
18.10.2019, 13:57Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gigi Becali a luat o decizie radicală, după ce Cosmin Contra l-a înjurat pe George Pușcaș. Finanțatorul FCSB l-a criticat dur pe selecționer și a decis ca antrenorii de la echipa sa vor avea clauză în contract că ”nu au voie să înjure jucătorii”.
”Este inadmisibil ce a făcut. Nu ai voie să faci așa ceva”, a fost mesajul lui Becali pentru Contra, într-un interviu acordat Digi Sport.
”Nu e la mine acasă federaţia, dar cât de cât e în România. La mine în casă, la mine la Steaua, dacă unul înjură un jucător... Bine că am văzut, le pun în contract. Băi, ai înjurat, ai plecat! La mine în casă nu înjuri, iar la echipa naţională dacă înjuri nu ai cum să stai.
Du-te, tată, acasă, înjură la tine acasă, nu înjuri în public în ţara românească, la echipa naţională. Am auzit că a zis Petrescu ”stai, domne, că aici nu e teatru, nici balet”. Aici sunt oameni, băi, şi avem raţiune şi avem civilizaţie, bă, avem raţiune, nu suntem animale, bă, să înjurăm, bă!”, a spus Becali la Pro X.
Regretele lui Gigi Becali
Finanțatorul FCSB este unul dintre oamenii de fotbal care a înjurat în spațiul public și s-a certat cu multă lume. Gigi Becali regretă acele ieșiri pe care le-a avut și susține că nu ar mai face așa ceva.
”Este adevărat, că am înjurat și eu, dar nu eram antrenor. Am înjurat, am jignit, îmi pare rău de ce am făcut, numai că mă înjurăm cu duşmanii sau cu adversarii. Nu am înjurat în familie. Acolo eşti într-o funcţie publică, eşti angajat în ceva, eu eram în treaba mea ce făceam, eram de unul singur.
Înjuram, făceam, jigneam, regret toată viaţa şi plâng pentru păcatele astea pe care le-am făcut şi nu vreau să mi le mai amintesc, dar totuşi păcatul meu înainte pururea. Nu am uitat niciodată înjurăturile, dar aşa ceva, să fii antrenor tu şi să înjuri jucătorii, asta nu se poate, nu tată, nu ai voie pentru, că nu eşti de capul tău acolo”, susține Becali.
Etichete: gigi becali , cosmin contra , fcsb , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții