”Au fost agasanți! Am fost debusolați după primul gol!”. Reacția lui Contra după succesul de la Vilnius
11.10.2018, 23:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lituania România 1-2 | Cosmin Contra (41 de ani) a trăit finalul partidei de la Vilnius, din Liga Națiunilor, cu mari emoții, mai ales după ce gazdele au egalat în minutul 89. Norocul selecționerului, dar și al tricolorilor, s-a numit Alexandru Maxim, care a marcat golul victoriei în prelungirile meciului, minutul 90+3. Selecționerul a pus iar accent pe gazon.
”Gazonul a fost o problemă, am întâlnit o echipă obişnuită cu acest teren. Au fost agasanţi, s-au luptat în fiecare duel. Chiar dacă am suferit, mă bucur că nu am cedat şi am câştigat în prelungiri. Forţele s-au egalat pe acest teren, dar băieţii s-au dăruit şi sunt mulţumit de atitudinea lor", a spus Contra, imediat după meci.
Contra a explicat mai apoi că elevii săi au avut parte de un moment delicat, culmea chiar imediat după golul lui Contra iar asta s-a văzut în prestația ulterioară. "Au început cu 5 fundaşi, dar la 1-0 au schimbat sistemul şi ne-am debusolat. Apoi, în a doua repriză am început bine, dar nu am reuşit să marcăm. Am primit acel gol, contrar cursului jocului", a mai spus ”Guriță”.
Schimbările pe care le-a făcut după pauză s-au dovedit extrem de inspirate, pentru că pe lângă Maxim la faza golului a contribuit și Claudiu Keșeru.
"Ţucudean mi-a cerut schimbare. Poate l-aş fi introdus pe Claudiu (n.r. - Claudiu Keșeru) puţin mai târziu, dar am mare încredere în el, şi el a venit cu moral bun de la echipa de club, unde a tot marcat. Şi Maxim ne-a ajutat mult, a intrat bine, şi el joacă bine la echipa de club. Mă bucur că băieţii care au intrat ne-au ajutat", a punctat selecționerul României.
Chestionat cum comentează absențele din meciul cu Serbia, de duminică, de la București, ale lui Chipciu și Anton, ambii suspendați după galbenele luate la Vilnius, Contra a replicat: ”Suntem 20 de jucători în cantonament, trebuie să fiu inspirat cu Serbia şi să aleg cât mai bine. Vom încerca să câştigăm cu Serbia, sper ca după acest rezultat stadionul să se umple şi să ne poarte spre victorie", a mai spus Cosmin Contra.
România a urcat un loc în clasamentul Grupei a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor și a ajuns pe poziția a doua. Duminică, pe Arena Națională, va fi un veritabil derby pentru șefia grupei și pentru promovare, în fața Serbiei, care este lider în acest moment, la jumătatea competiției, după victoria cu 2-0 din deplasarea cu Muntenegru.
Etichete: romania , cosmin contra , reactie contra , liga natiunilor , lituania romania 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții