"Aș răspunde acestei provocări!" Singura condiție pusă de Burleanu ca să adopte același 'look' ca Tamaș
05.10.2018, 17:37SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gabriel Tamaș (34 de ani), legitimat la Hapoel Haifa, și-a obișnuit deja fanii cu extravaganțele sale. Bucuros, nevoie mare, pentru că a fost din nou convocat la echipa națională, internaționalul român a decis să-și ”tatueze” o minge de fotbal pe cap. Practic, Tamaș s-a dus la un salon și le-a spus celor de acolo că vrea ca de acum înainte să aibă mingea pe cap și să fie tuns și vopsit ca atare.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost întrebat, după ședința Comitetului Executiv al FRF, dacă și-ar face o frizură ca a lui Gabi Tamaș. Șeful FRF a pus o singură condiție.
"Aș răspunde acestei provocări dacă am câștiga Campionatul European. Până atunci, îi las pe jucători să intre în acest joc. Lui Gabi Tamaș, sunt chiar curios, chiar îi lansez această provocare de tunsoare dacă vom câștiga Campionatul European la Under 21, anul viitor", a spus Răzvan Burleanu.
Nu este pentru prima dată când jucătorii naționalei României recurg la astfel de gesturi. La Campionatul Mondial din 1998, "tricolorii" s-au vopsit în cap la meciul cu Tunisia.
LOTUL României pentru meciurile cu Lituania și Serbia
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 53/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0);
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 4/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 29/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaș (Hapoel Haifa, 65/3), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 2/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 5/0);
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5),Alexandru Maxim (Mainz, 30/2), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 3/0);
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 25/6), George Țucudean (CFR Cluj, 6/2), Denis Drăguș (FC Viitorul, 1/0).
Etichete: nationala romaniei , gabriel tamas , razvan burleanu , burleanu frf , burleanu tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții