Andrei Burcă a vorbit despre Daniel Bîrligea, înaintea meciului cu Kosovo
articol scris de Digi Sport15.11.2024, 10:49
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Naționala de fotbal a României se pregătește de partida cu selecționata din Kosovo, de vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45.
- Disputa va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Andrei Burcă: "La atitudine nu are nimeni ce să-i reproșeze lui Bîrligea"
În lotul convocat de selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) pentru ultimele două partide ale "Tricolorilor" din Nations League se află și Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul celor de la FCSB care a marcat 9 goluri, în 15 meciuri, în toate competițiile.
Andrei Burcă (31 de ani), fost coechipier cu Bîrligea la CFR Cluj a transmis că vârful campioanei se poate mândri cu atitudinea din teren de care dă dovadă.
"Mereu a fost așa. De la CFR Cluj e așa. La atitudine nu are nimeni ce să-i reproșeze. Este pe un drum bun, este golgheterul echipei (n.r. lui FCSB) în Europa, sper să o țină pe același drum, să dea cât mai multe goluri și să se transfere și la altă echipă. Mie îmi plac foarte mult jucătorii care au atitudine pe teren.", a fost mesajul transmis de Andrei Burcă, potrivit As.ro.
- Daniel Bîrligea are o cotă de piață de 2.000.000 de euro, potrivit celor de la Transfermarkt.com.
- Daniel Bîrligea a jucat două meciuri pentru prima selecționată a României.
- Daniel Bîrligea a jucat la CFR Cluj în 101 de partide pentru CFR Cluj și a marcat 29 de goluri.
Ilie Dumitrescu, impresionat de Bîrligea: ”Și mental mi s-a părut pregătit”
Expertul Digi Sport a tras concluzia după ce fotbalistul a fost convocat și de Mircea Lucescu la echipa națională pentru dubla cu Kosovo și Cipru, ultima din actuala ediție a UEFA Nations League.
Fostul fotbalist important al Stelei și al Generației de Aur a spus că golurile lui Bîrligea cu Dinamo și cu Midtjylland sunt unele de ”atacant veritabil”. În plus, Dumitrescu a mai remarcat și faptul că jucătorul a știut, cel puțin momentan, să gestioneze presiunea impusă de Gigi Becali (66 de ani).
”Nu-l cunosc personal, dar hai să-ți spun ceva și cu Bîrligea. După primele 45 de minute la debut la FCSB, l-a scos. Deci, băiatul ăsta și mental mi s-a părut pregătit pentru unde a venit.
A jucat 45 de minute și l-a scos. Încet-încet, a ajuns să evolueze și să aibă evoluții foarte bune, consistente, să marcheze. Bine, să zicem că ăsta cu Midtjylland este presing, este jucător combativ, dă ton la presing, e agresiv.
Dar ia cele două goluri marcate cu Dinamo și cu U Cluj. Alea sunt goluri de atacant”, a spus Ilie Dumitrescu, la Fotbal European.
Video cu intervenția lui Ilie Dumitrescu, despre Daniel Bîrligea
Clasamentul Grupei 2 din Liga C a Nations League
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru, din Liga Națiunilor
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
Program România, Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45).
Etichete: andrei burca , romania kosovo , daniel birligea , birligea fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții