Exclusiv Am aflat ce poate obține România după apelul la TAS în scandalul cu Kosovo! Ce se poate întâmpla la Tribunalul de la Lausanne
articol scris de Emanuel Roșu03.12.2024, 14:48
Cupa României: Borcea - FCSB, joi, 20:30, DGS 1
Cupa României: Ceahlăul - CFR, joi, 18:00, DGS 1
FRF a anunțat astăzi că merge la TAS pentru a "proteja imaginea fotbalului românesc și a lupta pentru respectarea principiilor de fair-play".
Decizia vine în contextul verdictului dat acum două săptămâni de Comisia de Apel a UEFA după incidentele de la România - Kosovo, meci din Liga C a Nations League. Federația Română de Fotbal a fost sancționată cu o pedeapsă financiară în valoare de 128 000 de euro și cu interzicerea accesului spectatorilor la următorul meci oficial pe care îl organizează. În schimb, naționala din Kosovo, ai cărei jucători au provocat spectatorii de pe Arena Națională înainte să iasă de pe teren în prelungirile jocului și să refuze încheierea regulamentară a partidei, a scăpat cu doar 6 000 de euro amendă.
Fotbaliștii kosovari care au mimat vulturul albanez, simbol aflat pe lista interzisă a UEFA, precum și cei care au făcut gesturi obscene la adresa fanilor români au scăpat de orice răspundere pentru acțiunile lor. UEFA i-a iertat fără excepție. Kosovo a pierdut la "masa verde" întâlnirea de la București. Scenariul nu putea fi altul în condițiile regulamentului în baza căruia funcționează acum UEFA.
Galerie Foto
FRF vrea ca România să joace cu suporteri în tribune
Din informațiile la care digisport.ro a avut acces, așteptările realiste ale Federației nu vizează ridicarea amenzilor primite. Miza cea mai mare este ca România să pornească în drumul spre Mondial cu fanii alături. Susținerea suporterilor a reprezentat un argument esențial pentru succesul naționalei din ultimii 2 ani. FRF este gata să cheltuiască o sumă importantă cu cazul de la TAS în speranța că românii vor putea fi lângă echipa lui Mircea Lucescu în startul calificărilor CM.
Următorul meci oficial al României de pe teren propriu se dispută anul viitor, fie în luna martie, fie în iunie. Tragerea la sorți a grupelor preliminare ale Mondialului se va desfășura pe 13 decembrie. România se va afla sigur într-o grupă de 5 echipe și va face parte din urna a doua la tragere.
Pe lângă argumentul emoțional, Federația ține cont și de încasările de care ar urma să beneficieze la un meci de pe teren propriu, care pot să depășească jumătate de milion de euro.
La scorul de 0-0, în prelungirile întâlnirii de pe 15 noiembrie, fotbaliștii din Kosovo au făcut mai multe gesturi provocatoare, apoi au părăsit gazonul, acuzând comportamentul rasist al fanilor români. Cu toate că din tribune s-a auzit doar de câteva ori numele Serbiei, cu care Kosovo e într-un conflict istoric, jucătorii antrenați de Franco Foda n-au putut fi convinși să reia partida.
Ce amenzi a primit Federația după meciul cu Kosovo
- 50 000 de euro pentru scandări anti Ungaria
- 30.000 de euro pentru mesaje politice
- 9 000 de euro pentru aruncarea de obiecte în teren
- 4 500 de euro pentru folosirea de materiale pirotehnice
- 8 000 de euro pentru folosirea de lasere în tribune
- 12 500 de euro pentru că a fost fluierat imnul Kosovo
- 14 000 de euro pentru blocarea scărilor de acces spre ieșiri
- Total amenzi: 128.000 de euro
Etichete: frf , romania kosovo , frf merge la tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții