Alexandru Albu visează la un debut cu Germania. "Vreau să demonstrez lumii că merit"
articol scris de Digi Sport03.10.2021, 16:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alexandru Albu este unul dintre cei doi jucători ai Rapidului convocați la echipa națională pentru meciurile cu Germania și Armenia. Mijlocașul speră să debuteze pentru 'tricolori', după evoluțiile remarcabile din Liga 1.
Alexandru Albu (28 de ani) a înscris patru goluri în zece meciuri pentru Rapid, deși este mijlocaș central de profil defensiv.
În meciul Sepsi - Rapid 2-2, Albu a fost integralist și a primit cartonașul galben în minutul 90+3.
"Am început bine meciul, 2-0 în primele zece minute. După aia, nu înțeleg ce s-a întâmplat, am văzut că e scorul de partea noastră, că îi dominăm. Chiar nu-mi explic, trebuia să jucăm la fel până la final. În repriza a doua, nu știu dacă au mișcat ceva cei de la Sepsi, au avut doar niște centrări. Noi am avut ocazii mai mari. Dar asta este, am jucat cu o echipă foarte bună a campionatului.
Trebuie să ne pregătim bine în această perioadă, vom întâlni campioana, echipa cea mai bună, după părerea mea. Trebuie să ne gândim la victorie, de la primul până la ultimul din vestiar. Jucăm acasă, nu trebuie să le dăm nicio șansă. Trebuie să demonstrăm că suntem Rapid și ne batem de la egal la egal cu orice echipă", a spus Alexandru Albu pentru Rapid TV.
Albu: "Mi-aș dori să joc cu Germania"
După prestațiile remarcabile din Liga 1, Alexandru Albu speră să debuteze la echipa națională, care înfruntă Germania (8 octombrie, Hamburg) și Armenia (11 octombrie, stadionul Steaua), în preliminariile Cupei Mondiale Qatar 2022.
"Mă bucură faptul că sunt la echipa națională. Se pare că munca mea a dat roade, le mulțumesc colegilor, pentru că fără ei nu puteam să ajung acolo. Sper să debutez, să joc, să demonstrez lumii că merit să fiu acolo. Va fi ceva frumos cu Germania și mi-aș dori să joc, sincer", a precizat Alexandru Albu.
Lotul României pentru meciurile cu Germania și Armenia:
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);
MIJLOCAȘI: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);
ATACANȚI: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8).
Etichete: liga 1 , rapid , echipa nationala , sepsi , albu , alexandru albu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții