Video Adrian Rus, despre tratamentul de care a avut parte la Fehervar și scandalul iscat de convocare
02.09.2019, 19:59SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Adrian Rus (23 de ani) este foarte bucuros pentru faptul că a ajuns până la urmă în cantonamentul României, deși în ultima vreme a devenit subiect de scandal între FRF și Fehervar, clubul maghiar la care este legitimat. Oficialii de la Casa Fotbalului au luat atitudine și au făcut memorii și la UEFA și la FIFA!
Maghiarii și-ar fi dorit ca Rus să evolueze pentru naționala lor, mai ales că are și cetățenie. Fotbalistul a povestit cum a primit vestea convocării și cum s-au comportat oficialii clubului după aceea.
”Când am semnat cu Videoton, ei sperau deja ca eu să joc pentru naționala Ungariei. Au făcut tot felul de speculații, de ipoteze, dar nu pot spune neapărat că a fost vorba de presiune. Eu am primit convocarea de la naționala României vineri iar cei din club m-au anunțat abia duminică. Probabil că au făcut asta deoarece sâmbătă noi aveam meci și eram toți preocupați.
Însă, vineri, după masă, după antrenament, mi-au spus că a doua zi, sâmbătă, am antrenament la echipa a doua și duminică trebuie să joc pentru echipa a doua.
Nu mi-au dat nicio explicație, dar nici nu am vrut să mai întreb, să cer explicații, pentru că nu am vrut să mă cert cu ei”, a spus Rus, într-un interviu acordat pentru frf.tv.ro.
Adrian Rus, subiect de scandal între FRF și Fehervar. ”Sper să fie totul ok la club!”
Rus a explicat și care au fost reacțiile din interiorul echipei. ”Colegii m-au întrebat de ce am declarat chestiile alea în presă , dar eu le-am spus că nu am declarat nimic și că doar am vorbit cu domnul selecționer.
Am primit și multe mesaje de la fanii de acolo, dar nu mă interesează”, a mai spus Rus.
Adrian Rus speră ca acest scandal și mai ales acest pas pe care el l-a făcut spre naționala României să nu-i afecteze evoluția de la echipa de club. ”Celor de la FRF le mulțumesc că sunt alături de mine, că sunt interesați de situația mea de la club. Eu sper ca totul să fie ok și să pot juca constant acolo”, a mai dezvăluit Adrian Rus.
Etichete: romania spania , cosmin contra , adrian rus , scandal frf fehervar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții