Echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, nevoită să-și vândă vedetele pentru a supraviețui
articol scris de Digi Sport30.05.2022, 18:38
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Dinamo Kiev este nevoită să-și vândă vedetele pentru a supraviețui, ca urmare a războiului in Ucraina.
În ultimele luni, patronul Igor Surkis a recunoscut că e posibil să vândă fotbaliști, însă a garantat că nu va renunța la echipa antrenată de Mircea Lucescu.
Echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, nevoită să-și vândă vedetele pentru a supraviețui
Potrivit publicației ucrainene Sport, unul dintre jucătorii care ar urma să fie vândut de Dinamo Kiev este chiar Viktor Tsygankov, cel mai bine cotat jucător din lot.
Conform publicației de specialitate Transfermarkt, mijlocașul de 24 de ani are o cotă de 25 de milioane de euro și este liderul echipei din ultimele sezoane și mai are contract până în iunie 2023.
- Tsygankov este jucătorul cu cel mai mare salariu din lotul lui Mircea Lucescu, 1.5 milioane de euro pe an.
În acest sezon, Tsygankov a jucat în 25 de meciuri oficiale pentru Dinamo Kiev, a marcat 11 goluri și a dat 4 pase decisive.
- Ucrainenii au anunțat că Mircea Lucescu ar vrea să joace cu Dinamo Kiev la București meciurile din cupele europene.
Tsygankov, Shaparenko și Zabarny ar urma să fie vânduți de Dinamo Kiev
Pe lângă Tsygankov, Mircea Lucescu l-ar putea pierde în această vară și pe Nikolai Shaparenko. Mijlocașul de 23 de ani are o cotă de 10 milioane de euro. "Fără el, Dinamo Kiev este o cu totul altă echipă", a remarcat sursa citată.
- În acest sezon, Shaparenko a jucat în 21 de meciuri oficiale, a marcat 3 goluri și a dat 5 pase decisive.
Și din defensivă ar urma să plece jucători. Și nu oricine, ci chiar cel mai bine cotat fundaș central, Ilya Zabarny (19 ani), cu o cotă de 18 milioane de euro, însă patronul vrea 25 de milioane.
- În acest sezon, Zabarny a jucat în 23 de meciuri oficiale și a dat o pasă decisivă.
Și portarul George Bushchan ar putea să fie un produs de export pentru ucraineni, însă e greu de crezut că se va putea obține o sumă dorită de Sorkis, așa că acesta ar vrea să încerce să-l păstreze.
Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , igor surkis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții