E gata: și-a anunțat demisia! Prima reacție a lui Luis Rubiales, după decizia luată
articol scris de Digi Sport11.09.2023, 09:29
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Preşedintele suspendat al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), Luis Rubiales, şi-a anunţat demisia din funcţie, în urma scandalului imens provocat după ce a sărutat-o pe gură pe jucătoarea Jennifer Hermoso, la ceremonia de premiere a campioanei mondiale.
Luis Rubiales a demisionat
Galerie Foto
''Referitor la demisia mea, da, vreau să o fac, pentru că nu-mi pot continua munca'', a declarat Rubiales, într-un interviu acordat jurnalistului britanic de televiziune Piers Morgan.
Rubiales a adăugat că anturajul său i-a spus: ''Luis, trebuie să ai grijă de demnitatea ta şi să-ţi continui viaţa. Dacă nu, le vei face rău oamenilor la care ţii şi sportului pe care îl iubeşti''.
Demisia lui Rubiales i-a fost trimisă preşedintelui interimar al Federaţiei, potrivit unei scrisori semnată de Rubiales şi publicată de presa spaniolă, la exact trei săptămâni de la izbucnirea scandalului.
Federaţia Spaniolă a confirmat demisia într-un comunicat: ''A informat federaţia într-o scrisoare trimisă lui Pedro Rocha Junco (preşedintele interimar, n. red.). El a demisionat şi din funcţia de vicepreşedinte ale UEFA''.
Luis Rubiales: "Era evident că nu mai puteam reveni în funcție"
În scrisoarea sa de demisie, Rubiales a afirmat că a făcut acest gest din grijă pentru a proteja fotbalul spaniol, dar s-a apărat din nou de acuzaţiile că ar fi agresat-o pe Hermoso.
''În urma rapidei suspendări dictate de FIFA şi a procedurilor deschise împotriva mea, era evident că nu mai puteam reveni în funcţie. Nu vreau ca fotbalul spaniol să fie prejudiciat de această campanie disproporţionată'', a spus Rubiales, care şi-a exprimat încrederea în ''adevăr'' şi a promis că va face tot ce va putea pentru ca acesta să prevaleze.
Luis Rubiales, în vârstă de 46 de ani, divorţat şi tată a trei fete, aflat la cârma RFEF din 2018, a declanşat o furtună mediatică după ce a sărutat-o pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso, pe 20 august, la Sydney, la ceremonia de premiere după titlul mondial cucerit de selecţionata "La Roja" în finala cu Anglia (1-0).
FIFA a anunţat ulterior că îl suspendă provizoriu pe preşedintele Federaţiei spaniole de fotbal.
Selecţionerul echipei feminine a Spaniei, Jorge Vilda, un apropiat al lui Rubiales, a fost demis marţi din funcţie.
Parchetul spaniol a cerut, vineri, inculparea pentru ''agresiune sexuală'' a lui Rubiales, care riscă de la o amendă până la patru ani de închisoare.
Etichete: demisie , federatia spaniola de fotbal , rfef , luis rubiales , jenni hermoso
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții