E gata, Bale își face bagajele! Perez s-a întâlnit cu președintele care îl vindea cu 101 milioane de euro acum șapte ani
22.01.2020, 08:57SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Gareth Bale (30 de ani), tot mai aproape de o revenire speactaculoasă la Tottenham! Președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a avut o întâlnire cu președintele londonezilor, Daniel Levy, în capitala Spaniei, potrivit celor de la El Chiringuito.
Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit pentru a negocia transferul lui Bale înapoi în Premier League.
Gareth Bale nu a prins lotul pentru meciul cu Sevilla, deși era apt din punct de vedere fizic
Așa cum a precizat jurnalistul Juan Sanz, Levy s-a interesat de Gareth Bale și a lăsat să se înțeleagă că își dă seama că galezul nu se poate impune în primul unsprezece de la Real Madrid și că își dorește să îl vadă din nou pe jucătorul de 30 de ani în echipamentul lui Tottenham.
Chiar dacă a primit "verde" din partea medicilor, Bale nu a fost nici măcar în lotul pentru meciul cu Sevilla, în care "galacticii" s-au impus cu 2-1, moment care a arătat că tehnicianul francez al formației de pe Santiago Bernabeu nu mai contează pe serviciile jucătorului care se află la club din septembrie 2013.
Jose Mourinho l-a dorit pe Gareth Bale și la Manchester United
Jurnaliștii spanioli nu au putut afla dacă ar fi vorba despre un transfer care să aibă loc în această iarnă sau despre o mutare care să se realizeze la vară, însă plecarea lui Bale înapoi la Londra pare tot mai probabilă, mai ales că acum pe banca lui Tottenham se află Jose Mourinho.
Portughezul l-a dorit pe Bale și în perioada în care o antrena pe Manchester United, însă atunci transferul galezului nu a fost posibil. Cei doi președinți au o relație bună, iar acest lucru poate facilita o posibilă înțelegere între cele două cluburi.
Etichete: real madrid , bale , tottenham , gareth bale , perez , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții